Pe lângă pasiunea sa pentru artă, George L. Ostafi este doctor în istorie, având realizări şi în domeniile dramaturgiei, regiei, scenografiei şi poeziei

George L. Ostafi a început să fie cunoscut în România încă din 1956, imediat după ce a terminat gimnaziul. „Am avut profesori buni încă din şcoala normală, unde am învăţat desenul şi apoi pictura. Pe parcurs, având chemarea spre frumos, manifestată prin scris şi prin pictură, am reuşit să mă afirm“, a mărturisit artistul.

Pictorul este preocupat tematic de peisaj, natură statică, flori, portret, compoziţii şi icoane pe lemn. „Realizez o artă comestibilă, adică pe înţelesul tuturor. Nu mă cobor la kitsch şi nu evadez din sfera frumosului în lucruri indescifrabile. Pictez în versuri şi scriu versuri în culori”, a spus George L. Ostafi. Atunci când nu pictează, se refugiază în alt domeniu, altă pasiune a sa, scrisul. Cel mai mult se axează pe dramaturgie. În anul 1962, revista „Argumentul“ împreună cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi îl prezenta pe acelaşi afiş cu Ion Luca Caragiale, clasicul dramaturg, pe George

L. Ostafi cu piesa „Ultima rădăcină“.

Lucrările sale sunt destinate spaţiilor intime, fiind caracterizate printr-o puternică vibraţie poetică: „Viaţa şi publicul m-au încurajat, mi-au dat aripi şi am reuşit“, a mărturisit artistul. Pictorul a obţinut afirmarea, lucrările sale fiind admirate atât în ţară, cât şi în străinătate şi a câştigat foarte multe premii.

Numeroase lucrări ale autorului se găsesc în galerii de artă, lăcaşuri de cult, instituţii culturale şi în colecţii particulare: „Am avut foarte multe lucrări şi scrieri legate de evenimentele istorice, monumentele istorice şi de personalităţile de seamă“, a spus pictorul. Imediat după Revoluţie a început să participe la expoziţii de grup organizate în Anglia, Austria, Canada, Franţa, Greci