Designerii de perdele şi draperii spun despre ferestre că pot fi asemuite cu ochii unei încăperi, şi de aceea atrag privirile într-un spaţiu interior. Dar această comparaţie este menită a reflecta şi importanţa personalizării ferestrelor din punct de vedere estetic, prin analogie cu ochii, făcându-se aluzia la machiajul femeilor.
DE LA NECESAR LA ESTETIC
Până la urmă de unde nevoia de a aranja perdele, draperii sau jaluzele? Totul a pornit dintr-o necesitate şi anume realizarea unei izolaţii în faţa ferestrelor (cu draperii groase), iar mai apoi, o dată cu creşterea demografică şi explozia imobiliară, de asigurare a intimităţii (clădiri prea apropiate). Dar protecţia realizată din necesitate a căpătat treptat şi conotaţii estetice şi aşa s-a ajuns la o mulţime de soluţii şi variaţii decorative pentru ferestrele, care fie accentuează stilul de amenajare interioară, fie devin chiar ele puncte de atracţie din designul interior.
ÎNCĂ LA MODĂ
Multă lume îşi doreşte să fie în pas cu tendinţele şi vrea să-ţi decoreze casa cu cele mai recente produse lansate de marile companii. În privinţa decorului ferestrei există o mulţime de producători prestigioşi de textile care concep ţesături extraordinare ce se pretează pentru spaţiile interioare, de la ferestre la huse pentru canapele, covoare şi tapiserii. Jaluzele însă se pare că sunt la modă.
De ce? Pentru că sunt practice şi foarte accesibile. Se comandă uşor, se execută uşor, se montează fără probleme şi funcţionează fără dificultate. Banalele jaluzele cu lamele orizontale pot fi exploatate şi din punct de vedere estetic, cu precădere în locuinţele amenajate în stil modern, minimalist sau high-tech. Contează materialul, culoarea şi textura din care sunt realizate lamelele jaluzelelor pentru a conferi o notă de personalitate ferestrelor.
Lamelele metalice se potriv