Răzvan Exarhu: "Un puşti american de 12 ani a întrebat kestia asta la 10 minute după ce l-am cules de la aeroport."
Pe ce se bazează economia României?! Cum adică, pe ce se bazează? Adică economia chiar ar trebui să se bazeze pe ceva, în condiţiile în care ne pricepem toţi atât de bine? Ce săi spui bietului copil? Pe ce să te bazezi şi tu? Te uiţi pe wikipedia şi vezi că, de fapt, noi ne bazăm pe industria textilă şi cea a încălţămintei. Foarte tare. Ce şmecheri suntem, cu toate peisajele astea superbe. Ne uităm pe geam, admirăm priveliştea, sanki, şi facem pantaloni, fuste şi pantofi. E şi stupid că ne mai ocupăm şi cu alte prostii. Cred că articolul din wikipedia e scris de un însărcinat al oficialităţilor, pentru că reiese că noi suntem mult mai bine decât fraierii ăştia din jur.
Poate că nici nu contează, de fapt, important e că suntem în viaţă în ciuda eforturilor tuturor specialiştilor implicaţi. Cu greu pot să mă desprind de uimirea asta, că totuşi există pâine şi că ea e mult mai bună decât în USA - din câte aud. Pur şi simplu simt cum ne creşte speranţa de viaţa când aflu că, în plus faţă de veştile bune pe care deja le aveam, economia noastră se bazează pe servicii, în proporţie de 55 la sută. Nu-i aşa că sunt cele mai discrete şi finuţe servicii?! Nici nu le simţi, nici nu le vezi. Ba chiar ajungi să te enervezi când ţi se pare că ele nu există. Şi de fapt, ele sunt la locul lor, bine merci, şi te întâmpină cu o eleganţă şi un rafinament greu de suportat. Întrebarea rămâne, pe ce ne mai bazăm? Pe showuri TV. Pe asta sigur ne sprijinim zi de zi, pentru că acolo se spune adevărul. Nu mai contează ce se înţelege, important e că se spune. Deci, e bine.
Pe urmă, ne bazăm pe declaraţiile publice ale tuturor celor care poartă povara grea a responsabilităţii generale. Ei şi numai ei ne menţin mintea vie, ne pun în formă capaci