Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drogat cu pastile de slabit

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Un tanar de 19 ani a fost adus ieri dimineata, in stare grava la spital, dupa ce a luat un pumn de pastile de slabit. Baiatul nu era, insa, nicidecum candidatul pentru un astfel de tratament, medicii presupunand ca scopul sau a fost altul. Botosaneanul a fost adus la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) de la Spitalul Judetean chiar de mama sa, speriata ca baiatul, care abia a terminat examenul de bacalaureat cu media 9.75, avea o stare extrem de ciudata, asemanatoare celei de ebrietate, desi dinspre el nu venea miros de alcool. "Era intr-o stare destul de grava. Nu era capabil sa-si tina ochii deschisi, abia reactiona la stimulii exteriori. A fost supus unui tratament de urgenta si s-a incercat stabilizarea lui, dupa care a fost directionat catre Spitalul de Psihiatrie", a precizat un asistent din cadrul UPU. Dupa ce si-a mai revenit, tanarul nu a putut sa dea niciun detaliu despre motivele pentru care a inghitit 23 de pilule de Regenon si nici daca a mai luat vreodata sau nu astfel de pastile. Nici mama lui, nici cadrele medicale nu-si puteau explica gestul teribilist al baiatului, cu exceptia dorintei de a obtine o senzatie asemanatoare celei pe care o da consumul de droguri. Medicii specialisti psihiatri au parte tot mai mult de astfel de cazuri, pe langa pacientii care se drogheaza in mod inconstient cu medicamente, apar tot mai multi care amesteca deliberate diverse tipuri de pastile cu bauturi alcoolice. "In ultima perioada, nu am avut consumatori de droguri de risc, ci sunt din cei care ajung la spital din cauza ca au luat pastile in combinatie cu alcool. Din astia avem zilnic", a precizat profesor doctor Nicolae Vlad, managerul Spitalului de Psihiatrie. Sursa: Monitorul de Botosani Un tanar de 19 ani a fost adus ieri dimineata, in stare grava la spital, dupa ce a luat un pumn de pastile de slabit. Baiatul nu era, insa, nicidecum candidatul pentru un astfel

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 3 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 7 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 5 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 12 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit de președinte interimar al României

Ziua Constanta acum 11 ore
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, anunță începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit din funcția de președinte interimar al României. Anamaria Gavrilă, președinta Pa

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°