E ziua Americii. Încă una sărbătorită fără ambasador. Deşi au trecut mai bine de şase luni de la alegeri, Departamentul de Stat ns-a hotărât greu pe cine să trimită la Bucureşti. Pentru că Bucureştiul nu (mai) este o prioritate. A fost, când cu războiul din Iugoslavia şi cu cel de-al doilea război din Irak, când Bush şi ai săi, confruntaţi cu lipsa de entuziasm a europenilor „mari” şi-au pus nădejdea în „noua Europă”.

S-a cam dus şi axa. Axa Bucureşti-Londra-Washington. Cea pe care miza atât de tare la proclamarea mandatului de preşedinte Traian Băsescu. Poate şi pentru că Bush şi Blair nu mai sunt. Iar celor care-i înlocuiesc nu le mai arde de axe. Aşa că preşedintele nostru nu s-a mai dus la petrecerea din Kiseleff (unde nici frigărui nu s-au mai pregătit anul acesta) preferând alte destinaţii. Evident, nici nu-i prea permitea protocolul să aducă omagii unui simplu însărcinat cu afaceri.

Va veni, însă, şi ambasadorul. Unul din categoria celor rezervaţi pentru România: donatori de campanie electorală. Despre cel care urmează să reprezinte America la Bucureşti se vorbeşte că nici măcar n-ar fi unul dintre cei importanţi: a vărsat doar câteva mii de dolari. Probabil că asta este şi motivul pentru care e trimis într-un loc care nici măcar nu figurează pe harta celor mai mulţi dintre americani. Este încă un donator dintre cei mulţi care s-au perindat pe aici, după ’89. După bătrânelul simpatic din ’90 (niic nu mai ştiu cum îl chema) doar Guest şi Jack Dyer Crouch au fost diplomaţi de meserie. Restul au fost simpatizanţi ai preşedin’ilor, răsplătiţi pentru devotamentul lor cu o sinecură într-o ţară fără probleme deosebite. Iar aceştia s-au comportat ca atare. Au făcut figuraţie pe la evenimente, au mai sponsorizat câte o acţiune, dar n-au putut avea iniţiative sau intervenţii. Pentru că nu aveau mandat. Dl Gitenstein, care-şi va lua în curând po