Guvernul irakian a cerut astăzi Statelor Unite să nu se amestece în politica sa internă, după ce ieri vicepreşedintele american Joe Biden a lansat un avertisment sever către liderii acestei ţări. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Dabbagh, a afirmat, într-un interviu la canalul public irakian, că vicepreşedintele american, Joe Biden, trebuie "să transmită preşedintelui său dorinţa comună a irakienilor de a vedea reglementate afacerile lor între ei. Noi nu vrem ca alte părţi să se amestece în afacerile noastre întrucât lucrurile se vor complica şi nimic nu se va soluţiona", relatează Agerpres.
"Este vorba despre un mesaj important pe care el trebuie să îl transmită", a insistat el.
Washingtonul, iritat de caracterul lent al progresului pe plan politic după o reală ameliorare a securităţii, a accentuat presiunea sa asupra autorităţilor irakiene.
Ieri, Biden a lansat o punere în gardă fără precedent Bagdadului, în timpul întâlnirilor sale cu liderii irakieni, dintre care primul ministru Nouri al-Maliki care urmează să plece în curând în Statele Unite.
"Dacă violenţa reîncepe, aceasta ar schimba natura angajamentului nostru. El a fost foarte direct asupra acestui punct", a declarat un înalt responsabil american care îl însoţea.