Mugurel Uţă, în vârstă de 37 de ani, executa un zbor de antrenament pe Aerodromul Clinceni când aparatul pe care îl pilota s-a prăbuşit, la scurtă vreme după decolare. Principalul martor al tragediei a fost chiar tatăl pilotului, aviatorul Gheorghe Uţă.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă accidentul a fost provocat de o problemă tehnică sau de o eroare de pilotaj.
„Se pare că, după decolare, pilotul avionului a executat o simulare de pană de motor, în timpul unui zbor de antrenament, în ce priveşte aterizarea în situaţii de urgenţă, a intrat în picaj şi s-a prăbuşit“, a declarat Mircea Ciucă, directorul de Investigaţii Aeronautice din Ministerul Transporturilor.
Pilot experimentat şi paraşutist militar
În momentul accidentului, Mugurel Uţă pilota un avion ultrauşor, de tip ULM Festival, produs de Aerostar Bacău.
Aparatul de zbor nu aparţinea Aeroclubului Clinceni. Pilotul era paraşutist militar, şi provenea dintr-o familie cu tradiţie în aeronautică. Tatăl său, Gheorghe Uţă, a fost pilot instructor, în prezent fiind pensionar, iar mama pilotului a fost instructor de paraşutism.
Mugurel Uţă era pilot comandant în cadrul Clubul sportiv aeronautic „Acvila Team“ unde executa zboruri de agrement şi instrucţie. Potrivit reprezentanţilor clubului, Uţă avea o experienţă de peste 320 de ore de zbor, iar la Campionatul Naţional de zbor de anul trecut s-a clasat pe locul al treilea.