Tânărul biolog ştie tot ce „mişcă” în Muzeul Botanic din Cluj, dar şi cum ar fi arătat Cluj, dacă nu ar fi fost oamenii care-l locuiesc. Vara şi-o pierde în munţi, unde încearcă să răspundă la o sumedenie de întrebări de ecologie şi biogeografie alpină, domeniu în care are şi două doctorate: unul la Cluj, iar celălalt la Universitatea Grenoble din Franţa.
O vară întreagă în munţi, în aer liber, pare slujba ideală, însă nu e chiar aşa. „Cercetez plantele ce se află la peste două mii de metri altitudine, iar o expediţie constă în traversarea punct cu punct a mai multor versanţi”, ne-a povestit biologul.
Acesta se confruntă nu doar cu dificultatea traseelor montane, ci şi cu alte riscuri alpine. „Nu îmi plac deloc furtunile. E foarte ciudat să vezi o furtună sub tine şi nu să te uiţi la ea undeva sus, aşa cum suntem obişnuiţi. E înfricoşător când trâzneşte lângă tine, pentru că, de fapt, te afli în nori”, a mai spus Mihai Puşcaş.
A ajuns, astfel, să cunoască foarte bine Munţii Carpaţi, precum şi Munţii Pirinei.
Indiferent de riscuri, adoră ceea ce face. Este responsabil de Muzeul Botanic din cadrul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. De asemenea, i-a fost încredinţată şi o bucată din raiul verde din centrul grădinii, aici ocupându-se de sectorul în care este reprezentată flora şi fauna caracteristică ţării noastre.
A intrat prima dată în herbarul muzeului în vremea când şi-a dat lucrarea de licenţă, urmând ca în anul 2000 să devină angajat al instituţiei.
Decepţionat de influenţa omului în natură
Nu poţi fi un bun biolog şi cercetător fără să cunoşti mai multă sau mai puţină istorie. Cercetând plantele şi trecutul lor, Mihai Puşcaş îşi poate imagina cum ar arăta zona în care trăim fără populaţie. „Clujul ar fi o pădure imensă acum. Una formată din fag şi
