Un fermier irlandez a observat că una dintre vacile sale le încalecă pe celelalte mai des decât se întâmplă lucrurile astea la păşune. A filmat-o şi a postat-o pe internet, zicând c-o s-o opereze şi-o s-o facă bou. Se plictisea omul, iar dacă ar fi ştiut ce o să se întâmple, probabil că şi-ar fi văzut de treabă şi n-ar mai fi umblat cu camera digitală după el.
Fiind una din zilele acelea în care n-a avut loc nici un atentat, nu s-a spart nici o bancă, n-a murit nici o vedetă şi nici un om politic nu şi-a violat secretara, o mulţime de redacţii de pretutindeni au cules imaginile cu vaca în călduri, ziariştii străduindu-se să dezmorţească paginile cu ştiri externe prin titluri care de care mai ingenioase.
În Rusia, în titlul compus de o agenţie cu un şef homosexual se spunea că e vorba de un caz de lesbianism, că şi la animale se constată o diversificare a deprinderilor de împerechere, fapt care a dus la apariţia mai multor organizaţii preocupate de minorităţile sexuale din grajduri şi de drepturile acestora.
În Polonia, o publicaţie mondenă foarte populară, având ca redactor-şef o feministă divorţată de mai multe ori, dar urâtă ca dracu' a publicat un comentariu pro-cauza, deşi nu era tocmai simplu de stabilit o legătură între relaţiile heterosexuale şi cele tradiţionale, dintre vaci şi tauri. Cititorii bărbaţi au reacţionat elogiind emanciparea femeii redactor-şef, dar cititoarele, ca şi cum s-ar fi vorbit, au comentat în scrisori şi pe bloguri punctul de vedere al acesteia, toate intervenţiile încheindu-se stereotip cu adresarea: "Vaca dracului!".
În Ungaria, dreapta naţionalistă a dezbătut în parlament fotografia şi titlul ei dintr-o revistă cu tendinţe antiţigăneşti, găsind că imaginea arată la ce trebuie să se aştepte maghiarimea de la Uniunea Europeană.
Nimerindu-se, cum spuneam, ca trăznaia irlandezu