Tânăra este singura din Maramureş ce a participat la tabăra internaţională de creaţie din România anul acesta
Băimăreanca Diana Gălătuş este elevă la Liceul de Artă din Baia Mare, la secţia arhitectură şi design şi cursantă a Şcolii Populare de Artă din municipiu. Luna trecută, ea a participat la prima ediţie a taberei internaţionale de creaţie „Lumina Nordului” ce s-a desfăşurat la Poiana Negri, judeţul Suceava. Dascălii de la Şcoala Populară de Artă au considerat că ea este cea care trebuie să reprezinte Maramureşul la această în
tâlnire de creaţie, la care au acces doar cei mai talentaţi elevi din întreaga lume. Alături de alţi 20 de artişti în devenire, Diana Gălătuş a realizat două desene de grafică, lucrări ce vor fi expuse în diferite centre expoziţionale din ţară. „În prima fază nu am fost încântată de ideea de a fi singura din judeţ pentru că mă gândeam că nu voi cunoaşte pe nimeni şi îmi va fi greu din acest punct de vedere”, spune Diana. „Pe urmă mi-am dat seamă că am posibilitate să-mi fac prieteni noi şi vom fi un colectiv unit. Nu m-am înşelat”, continuă băimăreanca.
Tatăl o vroia economistă
Diana Gălătuş este printre puţinii tineri care pot spune că fac exact ceea ce-şi doresc. De mic copil visa să fie arhitect. Când abia ştia să lege două cuvinte, ea spune că vrea să „devină desenator de case”. „Influenţată de părinţii mei şi la sugestia lor, la un moment dat vroiam să devin avocat. Am revenit însă repede la prima dragoste a mea: arhitectura”, explică Diana.
Nu a reuşit din prima să urmeze o şcoală de specialitate, dar, odată cu începerea liceului, ea a putut să-şi spună cuvântul şi să îşi impună punctul de vedere. „Am dat admitere la Liceul de Artă, deşi părinţii mei vroiau altceva pentru mine. Doar mama mă susţinea, tata, în schimb, vroia să mă vadă un economist”, spune artista. Pe timpul an