(15.VI.1934 - 24.VI.2009)

In carcotasa noastra lume literara, n-am auzit pe nimeni sa spuna vreo vorba rea despre Matei Calinescu. Imensa lui inteligenta calda nu putea starni decat admiratie-iubire. Se stie ca notorietatea e o proba revelatoare a caracterului. Si dupa ce ajunsese in elita mondiala a teoreticienilor literaturii (unora si o faima locala li se suie la cap), Matei Calinescu ramasese acelasi om prietenos, fara pic de morga, receptiv la interlocutori, de o bunavointa si o civilitate naturale. Sensibil, vulnerabil si melancolic in fiinta lui adanca - dovada poemele si confesiunile -, liderul generatiei '60 a avut parte de vremuri potrivnice calitatilor sale intelectuale si morale. Dupa ce a absolvit in 1957 Facultatea de Engleza (studiile umanistice erau pe atunci dezgustator ideologizate), a lucrat la "Gazeta literara" si "Viata Romaneasca", imprietenindu-se cu tinerii Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Petre Stoica, Modest Morariu, Mircea Ivanescu, poeti de vocatie, dornici sa reinnoade firele rupte de proletcultism ale literaturii romane. Matei Calinescu i-a sustinut in cronicile lui, ca si pe scriitorii iesiti din puscarii si care capatasera din nou drept de semnatura in relativul dezghet de la sfarsitul anilor '60. Intre 1958 si 1973, lui Matei Calinescu i-au aparut 5 volume de publicistica si eseuri si 3 de poeme, dar cartea-eveniment, care a insemnat extrem de mult pentru cititorii de atunci, din 1969-71, a fost romanul-eseu, incredibil de curajos in context, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" - avand ca tema nesupunerea intelectualului la comunism prin automarginalizare. Tezele din iulie 1971, care vesteau un nou inghet de tip stalinist, precum si presiunile Securitatii de a-l racola ca informator, atmosfera tot mai sufocanta de suspiciune si minciuna oficiala, cenzura care isi indesea din nou ochiurile sitei, l-au determinat sa ia