Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Limba si Civilizatie la Universitatea Cuza

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Ieri, in prezenta rectorului Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), Vasile Isan, a prodecanului Facultatii de Litere, conf. dr. Dan Stoica, si a prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector pentru cooperare academica internationala, s-au deschis oficial cursurile scolii de vara intitulate "Romania - Limba si civilizatie". In cadrul acestor activitati universitare participa 19 studenti ce provin din tari precum Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Coasta de Fildes, Coreea de Sud, China, Camerun, Japonia si Senegal. Ei vor urma, trei ore pe zi, cursuri practice de limba romana, iar in fiecare seara vor putea descoperi, cu fiecare lectie ce le va fi predata, Romania in diferite ipostaze precum cea muzicala, arhitecturala, politica, economica, artistica, dar si europeana. Pe langa prelegeri ce le vor fi dedicate pe un anumit aspect al culturii si civilizatiei noastre, studentii vor invata dansuri traditionale, vor avea parte de o participare la un tur al Iasului si se vor putea delecta cu o vizita la Gradina Botanica Anastasie Fatu. Cursurile se vor finaliza in data de 24 iulie 2009. Fiecare din cei 19 participanti va primi diplome si certificate de participare la aceasta scoala de vara de la UAIC.

Ieri, in prezenta rectorului Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), Vasile Isan, a prodecanului Facultatii de Litere, conf. dr. Dan Stoica, si a prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector pentru cooperare academica internationala, s-au deschis oficial cursurile scolii de vara intitulate "Romania - Limba si civilizatie". In cadrul acestor activitati universitare participa 19 studenti ce provin din tari precum Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Coasta de Fildes, Coreea de Sud, China, Camerun, Japonia si Senegal. Ei vor urma, trei ore pe zi, cursuri practice de limba romana, iar in fiecare seara vor putea descoperi, cu fiecare lectie ce le va fi predata, Romania in diferite ipo

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 20 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 42 minute
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 3 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum o ora
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

22°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°