Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la plimbări prin coroana Libertăţii

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 5 iulie 2009 ·

Cea mai înaltă parte a Statuii Libertăţii îşi aşteaptă vizitatorii, pentru prima dată după atentatele de la 11 septembrie.

Redeschiderea a reprezentat atât un prilej de bucurie pentru doritorii de imagini de la înălţime, dar şi un loc inedit, deşi mai puţin confortabil, pentru cererea în căsătorie.

Organizatorii evenimentului au declarat că acest gest al tinerilor este un semnal clar că eforturile de a trece în uitare frica de atentate au dat roade, iar acum oricine se poate bucura de cel mai cunoscut simbol al libertăţii.

Accesul la coroană se face printr-o scară în spirală cu 168 de trepte care se îngustează tot mai mult până în vârf. Prin micuţele ferestre amplasate în coroana statuii poate fi văzută aleea care era odată străbătută de imigranţii americani.

Succes prezidenţial

Decizia de a redeschide pentru vizitatori coroana din Statuia Libertăţii este, în acelaşi timp, şi o încununare a efortuilor preşedintelui Obama de a se detaşa de atitudinile adoptate de Administraţia Bush cu privire la atentatele din 11 septembrie. Despre abordarea fostului preşedinte criticii au spus că nu a făcut nimic altceva decât să îngreuneze accesul străinilor în America şi să păteze imaginea ţării care, până atunci, era văzută drept un "pământ al făgăduinţei".

Imediat după sângerosul atentat terorist, accesul publicului în Statuia Libertăţii a fost interzis, decizie păstrată până în 2004, când a fost permisă doar vizitarea bazei construcţiei.

Măsuri de siguranţă

Autorităţile National Park au motivat atunci că scările statuii nu îndeplineau normele de securitate pentru incendii, aspect neglijat şi în construirea Turnurilor Gemene. Astfel la fost posibil ca, în atacul terorist de la World Trade Center, din 11 septembrie 2001, mulţi oameni să îşi piardă viaţa în încercarea de a scăpa pe scări.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 58 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 58 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 51 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 58 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°