Se spune că una dintre cauzele pentru care jucătorul brazilian Ronaldo a fost o legumă în finala Campionatului Mondial din Franţa a fost deranjul pe care i l-au provocat ghetele cu care fusese încălţat de sponsorul său. Învăţînd parcă din păţania, din 1998, a celebrului fotbalist, politicienii noştri se preocupă constant să îşi asigure, din sponsorizări, cele mai confortabile spiţuri. Este normal să fii bine echipat într-o competiţie care se rezumă la şuturi în fund, burtă şi bărbie. Ce legătură are asta cu chestiunea în discuţie, sponsorizarea? Una singură. Fotbalul şi politicul sînt principalii beneficiari ai sponsorizărilor în lume şi la noi.

Această realitate nu o veţi regăsi în nici un sondaj de opinie local. Întrebaţi ce domenii merită ajutor financiar, la schimb cu avantajele decurgînd din sponsorizare, cei mai mulţi donatori se referă la sport şi evenimentele cu carater cultural. Rating-ul fiind criteriul de departajare. De politică se feresc toţi precum necuratu’ de tămîie. Nimeni nu pomeneşte de finanţarea partidelor, deşi sînt mulţi cei ce îşi dau, constant, obolul, înainte de, şi în timpul campaniilor electorale. Şi nu e vorba de puţini bani...

Profitînd de faptul că în România sumele şi sursele de finanţare ale partidelor sînt făcute publice post factum (nu în timpul campaniei, ca în SUA), şi într-o formă netransparentă, sponsorii rămînînd anonimi. La noi contribuţiile din campanii provin de la filiale, din donaţii individuale şi... din împrumuturi bancare. Din cînd în cînd, cîte un om de afaceri îşi mai aduce aminte cum că a dat şi el în stînga şi în dreapta, ca să nu supere pe nimeni. Dar nu pe firmă, ci din conturile proprii. Cică s-ar mai practica şi împrumutul fără dobîndă. Sau da, aveţi dreptate. Cine ar pretinde banii înapoi unui partid politic important? Întrebarea se poate formula şi altfel. Cine ar mai da vreun ban înapoi dacă