"La noi ca la nimenea" este una dintre expresiile care mă enervează cel mai tare. Pe lîngă "merge şi-aşa" sau "hoo, că nu dau turcii". Iritarea îmi vine cînd îmi dau seama cît de des e invocată scuza excepţionalismului românesc întru lipsa acţiunii, lene, apatie, dezinteres, ridicat din umeri a "n-am ce face, asta e România". Există şi "antonimul" lui "la noi ca la nimenea", adică sămînţa complexului de superioritate. Noi am apărat Creştinătatea de turci pentru ca occidentalii să aibă răgaz să înalţe catedrale şi să se omoare între ei. Noi avem cultură generală, nu ca amărîţii ăia de occidentali care nu-şi găsesc ţara pe hartă. Noi sîntem buni şi primitori, nu ca vesticul care îţi închide uşa-n nas şi te lasă să mori pe stradă. Argumentele standard din ceea ce dl Patapievici a numit "vulgata bunului român".
"La noi ca la nimenea" şi-a găsit de curînd aplicaţia ideală în materie de comparaţie cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. La noi se fură cele mai multe fonduri. Noi "tragem" cele mai puţine fonduri. Clasa politică de la noi este imatură, grobiană, primitivă, hoaţă prin definiţie, retardată în moravuri democratice. Dacă încerci să contrazici cumva cele de mai sus sau să introduci oarece nuanţe, eşti privit cu suspiciune.
Exemplul cel mai recent: România este sancţionată de Comisia Europeană în legătură cu sectorul energetic! Titlu de primă pagină în unele gazete, deschidere de buletin de ştiri pe posturile specializate în ştiri (pînă la moartea lui Michael Jackson). O documentare minimală (5 minute) îmi dezvăluie că setul de atenţionări privind întîrzierea aplicării directivei privind energia a fost trimis unui număr de 25 de state membre. 25 din 27, asta da performanţă din partea domnului Piebalgs, comisarul de profil. Ce îmi spune asta? Fie că directiva cu pricina a fost insuficient "coaptă" în laboratoarele Comisiei, din moment ce 25
