Diagnosticată ca incurabilă în momentul adopţiei, Sara Romine a reuşit să uimească lumea medicală americană printr-o vindecare miraculoasă. Acum, după 18 ani, la prima revenire în ţară, nu numai că şi-a învins toate temerile, dar a învăţat şi primul cuvânt în româneşte: "Acasă".
Întâmplarea sau destinul au făcut ca Sara să işi serbeze al 20-lea an de viaţă la Bucureşti. Înconjurată de noii prieteni şi umăr la umăr cu Lily, femeia datorită căreia putem spune că s-a născut nu numai a doua oară, dar şi a treia oară, şi-a dorit doar un singur lucru. Să fie sănătoasă pentru a se putea ocupa de ceea ce crede că este menirea ei în viaţă: să ajute persoanele aflate în dificultate şi să găsească cât mai multe familii care sa creadă, ca şi ea, că adopţia este singura cale pentru ca atâţia copii abandonaţi să-şi găsească un rost în viaţă, să se integreze firesc în societate. Surpriza a venit o dată cu felicitarea ce însoţea tortul aniversar. "Mâine o să-ţi poţi întâlni familia", sunt cuvintele pe care le-a citit de zeci de ori până când ochii s-au umplut de lacrimi. De aceasta dată de bucurie.
O frântură de geam, scara îngustă, parcă niciodată luminată îndeajuns, apartamentul înghesuit sunt primele imagini ce i-au revenit în memorie a doua zi, când trecerea celei mai lungi nopţi din existenţa sa a făcut posibilă întâlnirea cu familia biologică. "La început am crezut că inima o să îmi spargă pieptul", spune Sara, încă emoţionată de regăsire. Prima şi-a recunoscut bunica, apoi sora, apoi pe cea care i-a dat viaţă şi, fiindcă sângele apă nu se face, şi-a "recunoscut" cei doi fraţi încă nenăscuţi în momentul înfierii. La fel s-a întâmplat şi cu verişoarele şi verişorii pe care nu i-a văzut niciodată, dar pe care i-ar fi putut recunoaşte dintr-o mie. "Dar tata?", a întrebat-o Sara pe cea care i-a dat viaţă şi care acum părea încremenită într-un colţ de c
