Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşteşuguri de colecţie

Publicat in Jurnalul, duminică 5 iulie 2009 ·

Produse tradiţionale din toată ţara s-au aliniat frumos pe tarabe la Sighişoara, unde a avut loc ce-a de-a V-a ediţie a Târgului Meşteşugarilor.

Lume destul de puţină la Târgul Meşteşugarilor de la Sovata, deşi e sâmbătă şi nu e foarte cald. „Lumea nu mai are bani, noi am fost şi anul trecut şi am vândut foarte bine. Cei care vin se uită la preţuri şi strâmbă din nas, dar nu se gândesc câtă muncă e pentru o ie ţărănească“. La 250 de lei... Totuşi, preţuri sunt pentru toate buzunarele. Inele la 5 lei, broşe vechi la 10, semne de carte, tot la 5. Care semne nu vin oricum, ci fiecare are o poveste.

„Venim din Cluj şi facem hârtie cu tehnologie din evul mediu, din celuloză de brad. Deja suntem pe piaţă de doi ani şi deja avem comenzi. Facem hărţi, gravuri, imprimăm imagini vechi. Aparatele sunt foarte vechi şi le-am adus din străinătate“, explică Agoston Istvan. Preţurile, pe măsură: un album de pus fotografii, 40-50 de lei, o reproducere, 15-35 de lei. Mai încolo, un geamantan plin de broşe vechi, 10-20 de lei bucata. Vânzătorul e din Austria şi le-a adunat de prin podurile bunicilor. „De ce le vindeţi? Am încă două geamantane acasă, ce să fac cu ele“. Daniel Walter are o poveste interesantă: şi-a deschis un atelier în Sighişoara, unde o mână de producători tradiţionali cos costume secuieşti de cea mai bună calitate. Ulterior sunt vândute în Austria sau în întreaga lume, on-line, iar o singură cămaşă porneşte de la 150 de euro.

Lângă austriac, sculpturi în os şi corn. Vânzătorul e din Harghita, îl cheamă Szilveszter Ferenc şi e povestelnic nevoie mare. Nici nu are nevoie de întrebări. Lucrează chiar el, dar „după serviciu şi depinde cât de obosit mă simt“. Pentru că o operă de artă nu poate fi lucrată la repezeală, cu atât mai mult dacă sculptura se face în os, care poate ceda la orice presiune mai mare. Toate sculpturile lui Szi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat în Alabama, SUA! Cel puțin patru persoane au murit

Ziua Constanta acum 20 minute
Focuri de armă trase de mai mulţi atacatori au ucis patru oameni şi au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP citat de Agerpres.ro "Credem că mai mulţi trăgători au deschis focul de mai multe ori asup

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 3 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

Explozie într-o mină de cărbune din Iran: cel puţin 19 morţi; zeci de mineri sunt blocaţi în interior

Mediafax acum 2 ore
Zeci de mineri sunt blocaţi într-o mină de cărbune din Iran. În interior s-a produs o explozie care a făcut numeroase victime. Autorităţile au declanşat o amplă operaţiune de căutare şi salvare.

Circulaţie restricţionată pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de ieşire din Bucureşti, în urma unui accident rutier soldat cu moartea unui pieton

News.ro acum o ora
Circulaţia este restricţionată duminică dimineaţă pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de ieşire din Bucureşti, în urma unui accident rutier soldat cu moartea unui pieton, produs în zona Fântânii Mioriţa.

Video Nordul Israelului, bombardat de Hezbollah. Primul ministrul Benjamin Netanyahu și-a amânat plecarea la ONU

Adevarul acum o ora
Hezbollah a lansat duminică „zeci de rachete Fadi 1 şi Fadi 2” spre baza aeriană Ramat David din nordul Israelului.

Orașul din România care a fost construit de rușii de la Moscova. De ce este unic în țară

Cancan acum 51 minute
Nu mulți români știu că un oraș de la noi din țară a fost construit de rușii de la Moscova. Ce îl face să fie unic în România? Străzile sunt diferite față de cele cu care sunt șoferii obișnuiți. Unde se află și în ce an a fost fondat? Mulți oameni a

Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel

Mediafax acum 2 ore
Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică. Rachetele au vizat diferite localităţi din nordul Israelului. Cele mai multe rachete au fost doborâte.

Tragerea Loto 6/49 din 22 septembrie 2024. Report de peste 31,23 milioane de lei la categoria I

Libertatea acum 3 ore
Duminică, 22 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 19 septembrie, Loteria Română a acordat peste 20.000 de câștiguri în valoare totală de peste 1,42 mili

Un ingredient din vopseaua de păr poate afecta vederea, potrivit unui studiu de caz

News.ro acum 2 ore
Un ingredient din vopseaua de păr folosită de o femeie din Franţa i-a provocat apariţia unei retinopatii care afectează vederea. Atunci când a trecut la o vopsea fără aceste ingrediente, numite amine aromatice, problemele sale de vedere s-au rezolva

Israelul ordonă închiderea pentru 45 de zile a biroului Al Jazeera din Cisiordania

Mediafax acum 4 ore
Soldaţi israelieni înarmaţi au intrat în clădire duminică dimineaţă în timpul unei transmisiuni în direct, relatează BBC. Telespectatorii au urmărit cum soldaţii i-au înmânat ordinul de închidere şefului biroului din Cisiordania, Walid al-Omari, car

Vremea

București
acum

23°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

17°/28°
Iasi
acum

21°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/25°
lun.

17°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/22°