Michael Jackson ştia că va muri ca Elvis Presley. Manipulat de o cohortă de medici şi de trepăduşii care îi „organizau“ cariera, devenise o epavă, ducând o viaţă imposibilă. În cele din urmă, excesul de medicamente şi anturajul plin de profitori l-au băgat în mormânt. VEZI AICI FOTOGALERIE CU FANII LUI MICHAEL DIN ROMÂNIA. VEZI AICI FOTOGALERIE Citiţi şi:
Doctorii superstarurilor, vânzători de himere
Joi, 25 iunie, la ora locală 2.26 p.m., Michael Jackson a suferit un stop cardiorespirator în locuinţa sa şi a murit într-un spital din Los Angeles, la numai 50 de ani. Regele muzicii pop urma să-şi susţină concertul de adio, „This Is It „, un maraton de 50 de spectacole, care trebuia să debuteze la Londra, la 13 iulie, şi pentru care avea să primească 150 de milioane de dolari.
Peste 750.000 de bilete fuseseră deja vândute până la data morţii lui Michael Jackson. Dar pentru a ajunge la forma psihică şi fizică necesară unui asemenea „maraton“, megastarul a făcut exces de energizante, antidepresive şi analgezice.
Un cocktail fatal, numit în termeni medicali „o combinaţie de substanţe cu efect toxic cumulativ“. Ce combinaţie a fost se va stabili exact în urma autopsiei executate de doctorul de origine indiană Lakshmanan Sathyavagiswaran, şeful morgii din LA, căruia i se mai spune şi „legistul vedetelor“.
“Reţetarul“, cheia cazului
Poliţia din Los Angeles, LAPD, a acţionat cu rapiditate, aşa cum s-a obişnuit în astfel de cazuri. Când sunt chemaţi în cazul decesului subit al unei vedete, poliţiştii caută în primul rând reţetele de medicamente şi flacoanele cu pastile. „Captura“ din reşedinţa lui Michael Jackson a fost colosală.
Familia şi fanii îi consideră pe medicul personal al artistului, cardiologul Conrad Murray, cel care urma să-l însoţească în turneul-maraton din Marea