Dubrovnik s-a format prin unirea a două orăşele: Laus (stâncă) şi Dubrava (stejar). Primul era o mică insulă de pe coasta de sud a Croaţiei - unde se adăposteau, pe vremuri, refugiaţii italieni. De cealaltă parte, Dubrava, aşezarea de la poalele dealului Srd, oferea adăpost imigranţilor slavi.

Influenţa pe care cele două culturi a avut-o este vizibilă şi astăzi, multe dintre construcţiile din zonă, ca şi obiceiurile şi preparatele gastronomice locale, reprezentând o combinaţie dintre cele slave şi italieneşti.

În perioada Evului Mediu, zidurile oraşului au fost fortificate, iar de fiecare parte a Dubrovnikului au fost construite două porturi, ceea ce a dus la o creştere vizibilă a comerţului maritim. Localitatea a devenit astfel unicul oraş-stat de pe coasta Mării Adriatice.

Istorie zbuciumată, prezent strălucitor

Intrat în patrimoniul UNESCO în 1979, Dubrovnik a fost iniţial o aşezare romană şi, începând cu Evul Mediu, a fost pe rând ţinta unor atacuri din partea Veneţiei, Ungariei, Turciei şi a altor puteri care râvneau la poziţia strategică a acestui port. Istoria zbuciumată a aşezării a lăsat în urmă o arhitectură unică, ce se îmbină cu frumuseţea naturală a coastei dalmate.

Vechea cetate, pavată cu marmură, străzile pietruite, casele înalte, bisericile, mănăstirile, palatele, fântânile şi muzeele fascinează iremediabil călătorul care poposeşte în acest creuzet al stilurilor antic, gotic, renascentist şi rococo.

Aflat în partea sudică a coastei adriatice, oraşul este înconjurat de metereze înalte, iar accesul vizitatorilor se poate face doar prin două intrări, ambele ducând la promenada oraşului, Stradun. Odată ajunşi aici aveţi ocazia să vizitaţi Mănăstirea Franciscană.

Piaţeta Gunduliceva Poljana

Aceasta găzduieşte una dintre cele mai vechi farma