De la o nenorocire la alta, fiindcă ele se ţin lanţ, se poate vedea cum acestui oraş nu i se dă nici o atenţie de către cei care ar trebui să-i poarte de grijă. Sînt şi dezastre care ne iau prin surprindere, ca incendiul noului bloc de lîngă Biserica Armenească, iar altele sînt puse la cale pentru a înlătura cît mai repede vechile clădiri care stînjenesc interesele investitorilor imobiliari " urîtă specie! ", dar mai grav este că diverse autorităţi pregătesc mari proiecte de a transforma Centrul istoric al Capitalei. Aş putea vorbi despre Biserica-Mall, fiindcă Patriarhia a început să ne informeze despre cum se va înfăptui Catedrala de care se vorbeşte de atîta timp. Mai urgent mi se pare să aflaţi despre plănuita prefacere a Bulevardului Aviatorilor în a doua jumătate a sa, cea dintre Monumentul Eroilor Aerului şi Piaţa Charles de Gaulle. Se întrebuinţează toate mijloacele pentru a deschide drum unui naţionalism grandilocvent, nesăţios de aniversări, cu atît mai agresiv cu cît e mai puţin simţit înăuntru şi mai luat ca pretext pentru un folos personal de bani sau de prestigiu.
La anul Aeronautica Română împlineşte 75 de ani. Pentru a celebra această aniversare, există intenţia de a se realiza un Memorial al Aeronauticii de-a lungul segmentului de bulevard amintit. Promotorul, o Fundaţie Bartok, solicită Primăriei Generale să i se asocieze, însărcinîndu-se cu jumătate din cheltuiala pe care o presupune lucrarea. Un concurs a avut loc în zilele de 15-16 mai, la care au participat 40 de arhitecţi.
Au fost reţinute 19 proiecte, dintre care şapte au cîştigat premiile II şi III, precum şi menţiuni (n-a fost acordat un premiu I). Tema în jurul căreia s-au propus aceste soluţii a fost prezentată pe 24 iunie plenului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, cu recomandarea arhitectului-şef al Capitalei.
Luînd cunoştinţă numai atunci de această ini