Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MONICA CISMARU: Nimic despre Michael

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 5 iulie 2009 ·

Faptul că divorțează Cătălin Crișan chiar nu tulbură nici măcar un pahar cu apă. Sursa: EVZ

De la moartea Megastarului, toate „bombițele” de știri despre „super-hiperultra- starurile” noastre par la fel de răsuflate precum o cola deschisă de trei zile. Nu ne mai emoționează deloc faptul că Mihaela îl îmbracă/dezbracă pe Dani în creierii munților așa cum făceam noi, fetele, cu păpușile când eram mici și nici n-am avut nicio tresărire atunci când am aflat că au făcut duș în aer liber, nici că nu mai există simpatie și admirație reciprocă între Elan și Anna lui.

Dacă dincolo de Ocean (și nu numai) lumea freamătă de nerăbdare din cauză că nu se știe când îl vor duce la groapă pe Michael Jackson, noi stăm cu blițurile pe vedetele școlărițe, care dau piept cu Bacul. Starleta cu fluturi în stomac de anul acesta este deja celebra Daniela Crudu, care, la cei 20 de anișori proaspăt împliniți, a trebuit să-și desăvârșească studiile. Chiar și cu un an doi întârziere, mai bine mai târziu decât niciodată. Tânăra precoce, de altfel, într-ale dansului a rămas puțin în urmă cu pacostea de școală, care oricum nu-i trebuie, doar nu-i cere nimeni carnetul de note în zori, atunci când deja e gata de bâțâitul comicolasciv de la „Răzvanșidani”.

Cu atât mai puțin ne mișcă faptul că duduia pe care o frecventa Luis Lazarus, vedeta decăzută, și-a retras „ambasada de sentimente” din curtea personajului la fel de atrăgător precum o cizmă, din motive incerte.

Iar faptul că divorțează Cătălin Crișan chiar nu tulbură nici măcar un pahar cu apă. Probabil că distinsul domn interpret crede că „bomba de presă” legată de divoțul său îi mai poate resuscita cariera muribundă. Electroșocul creat de știre e în zadar. Nici măcar nu se compară cu telenovela lui Adrian Enache, la care am asistat cu toții, vrând-nevrând, mai bine de zece ani.

Noi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 24 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 30 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°