În Dicţionarul Explicativ al limbii române, una dintre definiţiile cuvântului „doctor“ este aceea a unei persoane „foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru“. E limpede că aşa gândeşte orice pacient care consultă un doctor pentru ­a-şi alina suferinţele. Din păcate, medicina practicată de unii aşa-zişi medici ţine mai mult de mioriticul blestem al lui „las’ că merge şi aşa“.

Aşa apar pacienţi mutilaţi, copii schilodiţi pe viaţă, deturnări dramatice ale unor destine provocate de superficialitatea unor felceri cu patalama, pentru care bolnavii sunt doar „cazuistică“.

O tânără cu probleme hormonale minore este diagnosticată cu grave afecţiuni tiroidiene şi, după ani de tratamente hormonale aberante, este propusă pentru o operaţie de extirpare a glandei.

Doar un ultim consult al unui mare specialist în endocrinologie, profesorul Mihai Coculescu, demontează imensa eroare medicală, iar tânăra este diagnosticată corect şi salvată în ultima clipă de la o viaţă de chin.

O altă femeie plăteşte o tolbă de bani - la cabinetul tapetat cu „zertifikate“ germane al unui celebru stomatolog bucureştean - o banală extracţie dentară de pe urma căreia se alege cu o invalidantă luxaţie de mandibulă.

Iar poveştile ar putea continua. Ultima dramă s-a petrecut la Centrul Medical Unirea, unde un copil de trei ani a murit după ce medicii ­i-au făcut o anestezie pentru o investigaţie RMN.

De la înfiinţarea sa, Colegiul Medicilor din România a adunat sute de dosare ale unor culpe medicale. Însă, până acum, niciun medic nu a stat nici măcar o zi în închisoare pentru faptele de care s-a făcut vinovat.

De cele mai multe ori, pacienţii au plătit pentru incompetenţa sau pentru neglijenţa medicilor. Şi asta pentru că, la noi, medicii adevăraţi se găsesc în funcţie de norocul fiecăruia: la loz în pl