Va analiza posibilitatea majorării deficitului bugetar, prin suplimentarea cheltuielilor destinate infrastructurii, a anunţat ieri premierul Emil Boc
Primul ministru a spus că România trebuie să dea dovadă de curaj în abordarea, cu Comisia Europeană şi FMI, a acestei posibilităţi de majorare a deficitului. “Trebuie să avem mai mult curaj în abordarea deficitului pe infrastructură. Orice leu cheltuit în infrastructură se întoarce cu beneficii înzecite. Deficitul care merge pe infrastructură este unul care se întoarce cu beneficii pentru România. Cred că trebuie să avem curajul să discutăm şi cu Comisia Europeană şi cu FMI că deficitul bugetar pe infrastructură nu este unul care să agraveze situaţia economică a ţării”, a spus Boc, aflat în vizită pe şantierul Autostrăzii Transilvania din comuna clujeană Gilău.
Premierul a spus că va cere şi Ministerului Finanţelor o abordare mult mai pragmatică a ceea ce înseamnă relaţia cu autorităţile europene şi FMI pentru a le explica faptul că, în ceea ce priveşte infrastructura şi lucrările de modernizare a ţării, este nevoie de o flexibilitate mai mare. „Rămânem fermi că nu luăm bani de la infrastructură şi îi ducem la mobilier, bonusuri şi plasme. Dacă nu punem osul când este momentul, în lunile de vară, şi să nu putem atunci utiliza banii pe infrastructură e o crimă. Banii aceia trebuie aduşi în iulie, august şi septembrie şi vom merge pe această opţiune”, a spus premierul. Necesitatea majorării deficitului a fost adusă în discuţie prima dată vineri, de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care a anunţat că a obţinut o suplimentare cu 500 milioane de euro a împrumuturilor contractate de la Banca Europeană de Investiţii (BEI). (A.B.)
Va analiza posibilitatea majorării deficitului bugetar, prin suplimentarea cheltuielilor destinate infrastructurii, a anunţat ieri premierul Emil Boc
Primu