A fi disc jockey înainte de 1989 însemna de cele mai multe ori a fi un intermediar către lumea liberă, către muzica "decadentă" a "putredului" Occident. Cei care selectau şi transmiteau la radio sau în discoteci muzică rock, disco sau pop nu puteau să nu fie ei înşişi contaminaţi de spiritul liber al acestor genuri, să nu poarte plete sau tricouri cu inscripţii deloc conforme cu ideologia vremii. Mai mult sau mai puţin conştient, ei să îmbrăcau şi încercau să se poarte asemeni celor a căror muzică o promovau. Deschideau astfel publicului (şi în special tinerilor) din spatele Cortinei de Fier o fereastră către stilul dezinhibat şi nonconformist al artiştilor apuseni. Ofereau o idee asupra a ceea ce înseamnă libertate de expresie chiar şi în muzică.

În ţară, cei care se ocupau cu asta dansau de multe ori pe sîrmă şi doar ei ştiau la ce compromisuri erau siliţi, pentru a putea practica o astfel de activitate. Unii aveau relaţii cu persoane suspuse, pentru că şi o bună parte, mai rafinată, a nomenclaturii începuse să asculte muzică străină şi dorea să afle ce trupe au mai apărut. Alţii erau bine controlaţi şi-şi desfăşurau jobul "cu voie de la poliţie" " cum se spune.

Muzica străină nu era interzisă, dar radioul şi televiziunea de stat rareori includeau asemenea piese şi numai după o foarte atentă selecţie. Cîţiva DJ fugiseră din ţară şi transmiteau pe unde scurte, de la Radio "Europa liberă", piesele la zi din topurile englezeşti şi americane. Chiar şi pentru ei existau ceva riscuri. Cornel Chiriac avea (şi încă are) fani precum un star rock, iar Andrei Voiculescu şi Radu Teodoru sînt nume bine cunoscute şi astăzi celor trecuţi de o vîrstă. Pe mulţi ascultători nu-i interesau defel ştirile sau emisiunile de actualitate politică ale postului (care ţinea loc de opoziţie în România), dar nu scăpau niciodată emisiunea Metronom. Din cîte ştiu, aceasta era şi