1994. Prima cerere de sponsorizare, primul dosar. Îmi pregăteam filmul de diplomă la ATF şi nu aveam suficienţi bani. Habar n-aveam la cine să cer. Mama cunoştea pe cineva la Banca Dacia Felix, omul avea şi un business cu uleiuri auto şi m-a ajutat. Am învăţat încă de atunci că e important să cunoşti pe cineva. Nu e determinant, dar poate fi esenţial. Ştiu oameni şi ONG-uri cu proiecte minunate, dar care se plîng că nu au "intrări". Recent, am produs un film documentar despre echipa de fotbal a României pentru oameni fără adăpost care voia să participe la Cupa Mondială de fotbal pentru persoane homeless. Melbourne, decembrie 2008. O fundaţie din Timişoara a bătut la peste 20 de uşi şi nu a găsit nici un sprijin. I-am ajutat punîndu-i în legătură cu cei de la Fundaţia Vodafone, cărora li s-a părut un subiect extraordinar. Au spus "da" în cîteva zile. Mi-am spus: "ce noroc că îi cunosc pe Lidia şi pe alţi oameni extraordinari care au rezonat şi ei la un proiect deopotrivă trăsnit şi îndrăzneţ".

Nu e însă totdeauna esenţial să cunoşti tu pe cineva, important e să fii (re)cunoscut de sponsori sau ca proiectul tău să genereze oarece buzz. Sau să ai recomandări bune. N-am să uit cînd căutam bani pentru prima ediţie a Festivalului de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj. Iarna 2001/2002. Prima tentativă de a obţine bani, primul meeting. M-am dus la Nescafé cu plămînii umflaţi de încredere; erau implicaţi şi în alte festivaluri de film din regiune, simţeam că musai trebuie să îi agăţ.

După 30 de minute de discuţie, am rămas nu doar cu un sponsor principal pentru trei ediţii, dar şi cu un prieten pe viaţă. Sper. Merci, Afro. Nu-mi venea să cred că poate fi aşa de simplu şi am bănuit că va fi apoi floare la ureche. Că sponsorii vor curge grămadă, că toţi vor fi la fel de deştepţi şi de deschişi precum doamna de la Nescafé şi că vor realiza ce proiect excelent v