Cei mai mulţi dintre cei care merg duminica la slujbă cer Divinităţii bani, ca să moară vecinul de ciudă sau să îşi facă o casă mai mare decât cea a şefului. În fiecare duminică, bisericile din oraş sunt pline de credincioşi, care, spun preoţii, se roagă pentru bunuri materiale şi nu pentru spiritualitate.
Duminică de duminică tanti Maria merge la biserică. Se îmbracă cum poate ea mai frumos, îşi pune mărgelele pe care le are din 1974 şi pantofii cei mai buni, dar care o strâng cam tare pentru că are bătături, şi pleacă grăbită la slujbă. La 7.30 ajunge la Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril din Micro 3 şi se aşează liniştită pe un scaun.
În timpul slujbei, tanti Maria se roagă necontenit, iar printre cerinţele sale către Divinitate se strecoară şi rugi mai pragmatice. „Mă rog să câştig şi eu la Loto premiul cel mare! Vreau să iau banii ăia mulţi ca să îmi ajut surorile şi nepoţii şi să pot să le dau copiilor mei bani destui cât să îmi facă o înmormântare cum trebuie când m-oi duce“, spune senină tanti Maria.
Rugă pentru bani, în ciuda vecinului
Maria este una dintre enoriaşele cuminţi. „Avem oameni care se roagă pentru lucruri care nu au legătură cu bunătatea lui Dumnezeu. Din păcate, sunt mulţi cei care vor mai mult răul altora decât binele lor“, spune părintele Andrei.
Printre rugăciunile mai ciudate este cea a unui domn care vrea să câştige bani mulţi ca să plângă vecinul lui de ciudă sau a unei femei care vrea bani ca să îşi facă o casă mai mare decât a şefului ei.
„Dă Doamne să nu intru la închisoare“
Alte biserici, alţi credincioşi, dar cam aceleaşi dorinţe. „La biserică vin şi cei care doresc ca fata vecinei să nu ia examenul de Bac sau să nu intre la facultate. Sunt şi din cei care îşi doresc să nu îi prindă Poliţia sau să nu intre la închisoare. Zilele trecute cineva se ru