Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA verifica daca Mitrea a beneficiat de "foloase necuvenite" de la Cristian Burci si Florian Walter

Publicat in Romania Libera, duminică 5 iulie 2009 ·

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie verifica daca fostul ministru PSD al Transporturilor, Miron Mitrea, a primit "foloase necuvenite" de la afaceristii Cristian Burci si Florian Walter, cercetarile fiind facute intr-un dosar in care este vizat si fostul sef al CNCFR, Mihai Necolaiciuc.

De altfel, dosarul care il vizeaza si pe Mitrea a fost disjuns de procurorii DNA dintr-un alt dosar in care anchetatorii l-au trimis in judecata pe Mihai Necolaiciuc pentru achizitii facute cu incalcarea legii, fapt care a dus la prejudicierea bugetului CNCFR.

"Avand in vedere ca din cercetarile efectuate exista indicii cu privire la savarsirea de fapte penale si de catre alte persoane, disjunge in vederea continuarii cercetarilor a aspectelor privind verificarea legaturii de cauzalitate intre atributiile de serviciu, respectiv folosirea influentei si autoritatii functiei de conducere in partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de catre numitul Mitrea Miron Tudor (fost ministru al Transporturilor) si acceptarea de catre acesta (direct si prin intermediari) a unor astfel de foloase de la numitii: Arnautu Eugen, Burci Cristian Ionel, Walter Florian (fost Busca), care au fost beneficiarii unor importante contracte cu societatile si companiile nationale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor in perioada 2002 - 2004", arata procurorii DNA intr-unul din cele trei rechizitorii prin care l-au trimis in judecata pe Mihai Necolaiciuc, document obtinut de NewsIn.

In documentul citat, procurorii mai precizeaza ca vor verifica si daca exista vreo legatura de cauzalitate intre mentinerea in functia de director general a lui Mihai Necolaiciuc de catre reprezentantii Adunarii Generale a Actionarilor ai CNCFR, semnatari ai contractelor de performanta cu acesta, si anumite interese personale.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°