Nu rataţi, mâine, cel de-al şaptelea volum ilustrat din colecţia „Disney Clasic“.„Alice în Ţara Minunilor“ se distribuie împreună cu ziarul „Adevărul“ şi suplimentul „Adevărul Sporturi“, la preţul de 11,99 lei. Romanul lui Lewis Carroll a fost publicat în 1865, fiind transformat în film de animaţie, de casa Disney, 86 de ani mai târziu. Curiozitatea unei fetiţe neastâmpărate menţine vie acţiunea.
Prin acest volum, autorul i-a încurajat pe copii şi pe adulţi să experimenteze, să guste din toate feliile vieţii, dulci, amare sau cu aromă necunoscută. Acelaşi lucru îl face şi Alice, care porneşte în aventura vieţii.
Într-o zi, fetiţa urmăreşte un iepuraş alb într-o vizuină, bea toate poţiunile posibile, se micşorează, ajungând cât o păpuşă, este pe cale să se înece în marea propriilor lacrimi, dar reuşeşte să scape. Ajunge la locuinţa iepuraşului, unde mănâncă o prăjitură şi se face mare cât o casă.
În lumea neobişnuită în care a ajuns întâlneşte animale şi obiecte care vorbesc: o pisică, o omidă, cărţi de joc, dar şi o regină care o invită la o inedită partidă de cricket. În joc, flamingii roz servesc drept ciocane iar aricii sunt folosiţi în loc de mingi.
Următoarele apariţii
Cărţile din „Biblioteca Adevărul pentru copii“:
6 iulie - Vol. 7 - Alice în Ţara Minunilor
13 iulie - Vol. 8 - Cenuşăreasa
20 iulie - Vol. 9 - Frumoasa şi Bestia
27 iulie - Vol. 10 - Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
3 august - Vol. 11 - Doamna şi vagabondul
10 august - Vol. 12 - Bambi