Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacian Ciolos a fost numit presedinte al Comisiei Prezidentiale pentru Agricultura

Publicat in HotNews, luni 6 iulie 2009 ·

Seful statului a semnat, luni, decretul de infiintare a Comisiei Prezidentiale pentru elaborarea unei strategii in domeniul Agriculturii. Comisia este condusa de fostul ministru al Agriculturii din guvernarea PNL, Dacian Ciolos, informeaza un comunicat al Presedintiei.

Comisia are ca obiective:

elaborarea unor documente pentru orientarea strategiei si politicilor publice pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung (la orizontul anilor 2020-2025)elaborarea planurilor de actiune pe temen mediu (pana in anul 2014) si pe termen scurt (care sa fie aplicate in anul 2010)elaborarea pozitiei Romaniei privind viitorul Politicii Agricole Comune.

Activitatea acestei Comisii se va incheia cel mai tarziu la data de 30 iunie 2010.

Finantarea activitatilor necesare organizarii si functionarii Comisiei se asigura din fonduri publice aprobate prin bugetul de stat al Administratiei Prezidentiale,precizeaza Presedintia.

Comisia va functiona pe langa Departamentul de Politici Economice si Sociale din cadrul Administratiei Prezidentiale si este formata din reprezentanti ai patronatelor, ai sindicatelor, ai mediului academic, universitar si de consultanta din sectorul agricol si agroalimentar.

Numele lui Dacian Ciolos s-a vehiculat in discutiile privind desemnarea viitorului comisar european al Romaniei.

Seful statului a semnat, luni, decretul de infiintare a Comisiei Prezidentiale pentru elaborarea unei strategii in domeniul Agriculturii. Comisia este condusa de fostul ministru al Agriculturii din guvernarea PNL, Dacian Ciolos, informeaza un comunicat al Presedintiei.

Comisia are ca obiective:

elaborarea unor documente pentru orientarea strategiei si politicilor publice pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung (la orizontul anilor 2020-2025)elaborarea planurilor de actiune pe temen mediu (pana in anul 2

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum o ora
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum o ora
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 47 minute
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 4 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 29 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

Cancan acum 12 minute
Invitatul emisiunii este Marius Tucă, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Reacția Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică după pana de curent din mai multe state UE

Adevarul acum 48 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) nu confirmă existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, după pana de curent înregistrată luni în mai multe state ale Uniunii Europene.

Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al municipiului Brașov

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens, arată Agerpres. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucăto

Vremea

București
acum

17°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

6°/20°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

19°
lun.

10°/20°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°