Turiştii plictisiţi de plajele mirifice din pliantele agenţiilor de turism pot opta pentru o vacanţă mult mai „extremă”, în Afganistan. O nouă clădire a răsărit în oraşul afgan Bamiyan, un Centru de Informare Turistică. În timp ce trupele încearcă să le ţină piept militanţilor din sudul ţării, în regiunea Bamiyan, din centru, ghizii turistici şi personalul din restaurante sunt iniţiaţi într-ale relaţiilor cu clienţii, într-o încercare de a atrage turi�
Turiştii plictisiţi de plajele mirifice din pliantele agenţiilor de turism pot opta pentru o vacanţă mult mai „extremă”, în Afganistan. O nouă clădire a răsărit în oraşul afgan Bamiyan, un Centru de Informare Turistică. În timp ce trupele încearcă să le ţină piept militanţilor din sudul ţării, în regiunea Bamiyan, din centru, ghizii turistici şi personalul din restaurante sunt iniţiaţi într-ale relaţiilor cu clienţii, într-o încercare de a atrage turişti şi de reintrare în normalitate, cel puţin pentru o mică parte a statului.
Destinaţie „minată”
Motivele pentru care cineva ar vrea să petreacă un concediu în Afganistan sunt foarte puţine, ţara fiind una dintre destinaţiie „de evitat” în recomandările pentru turişti din majoritatea ţărilor vestice. Situaţia în Afganistan nu este deloc un tablou de vacanţă: militanţii talibani controlează în mare parte zona sudică şi deseori lansează atacuri în est, iar în multe locuri orice pas poate fi ultimul din cauza terenurilor minate. „Nicio parte a Afganistanului nu ar trebui considerată ferită de violenţe”, scrie în avertismentul de călătorie al SUA.
8 ore cu maşina până în „safe zone”
Deşi în Bamiyan nu există atacuri sinucicaşe cu bombe, filtre de verificare sau ambuscade pe şosele, drumul de 8 ore cu maşina de la Kabul până acolo poate fi periculos, singurele zboruri fiind rezervate pentru ONU sau organizaţii de ajutorare ori dezvoltare. Cu toa