As incepe prin a remarca faptul ca aparitia in posturi de ministru a unor doamne tinere, care arata bine, este un bun semnal ca in Romania nu trebuie sa fii barbat urat si mohorat pentru a urca pe scara sociala. Din acest punct de vedere, optiunea basesciana pentru promovarea in fruntea unor ministere a doamnelor stiute – Elena Udrea si Monica Iacob-Ridzi – merita sa fie incurajata, fiindca, orice s-ar zice, reprezentativitatea politica tine si de estetica. La drept vorbind, nici doamna Ecaterina Andronescu nu arata ingrozitor, desi, probabil, nu de asta a impins-o, din nou, inainte, PSD-ul, iar principiul acesta, al atentiei fata de cealalta jumatate a societatii, femeile, ar merita sa fie avut in continuare in vedere in politica noastra, unde prea adeseori dam peste barbati incruntati si fiorosi, cranceni la vedere. Roberta Anastase si chiar Elena Basescu intregesc, desigur, peisajul acesta uman, facandu-l agreabil si plin de promisiuni. Pana aici, asadar, toate bune!
Chestiunile discutabile incep dincolo de cosmetizarea la care mai-marii tarii par sa fi devenit mesteri in ultimii ani. Fiindca prima linie a politicii solicita prestatii de prima mana. Daca ele nu sunt posibile, atunci macar prestatii corecte. Daca nici asta nu devine un orizont de asteptare realist, desi s-ar zice ca e vorba de ultimul orizont admisibil, tolerabil, atunci sa o spun pe aia dreapta: m-as astepta ca un politician – indiferent de sex – care a patruns in prima linie a vizibilitatii sa fie macar inteligent, destept, smecher. Iar cand ma fura mizerabil, cand imi insala asteptarile grosolan, cand a decis ca singura lui (ei) preocupare reala este cum sa faca sa le fie bine alor sai, familiarilor, apropiatilor, complicilor, membrilor clanului, comilitonilor din partid etc., am o ultima, jenanta, asteptare; dar una peste care nu pot sa trec in ruptul capului. Nu vreau sa ma um
