La fel ca acum 400 de ani, cinci cavaleri vor sta zilnic la porţile Cetăţii Râşnov
De sâmbătă, Cetatea Râşnov are proprii străjeri. Încă de la intrare, turiştii au fost întâmpinaţi în weekend de „Garda Cetăţii”, cinci vajnici bărbaţi care au fost tocmiţi să lase înăuntru doar intruşii veniţi cu gânduri bune, de pace, bună dispoziţie şi relaxare. „«Garda Cetăţii» este formată din mercenari care au apărat Cetăţuia. La fel ca acum 400 de ani, ei vor sta zilnic la porţile cetăţii. Din punct de vedere istoric, cetăţuia a fost locuită în secolul XVII. Aici exista o şcoală, o biserică şi locuinţele localnicilor. Toate acestea trebuiau să fie păzite, iar rolul de pază i-a revenit acestei gărzi”, a declarat Nicolae Pepene, directorul Cetăţii Râşnov. Gărzile vor lucra în schimburi, impresionându-i pe turişti cu săbiile lor, mai degrabă decât prin statură. Străinii au realizat că aceşti apărători nu sunt deloc periculoşi şi le place să fie traşi în poze. Pentru a da impresia că sunt reali, cavalerii au fost îmbrăcaţi după portul autentic medieval. „Straiul este unul de cavaler purtat în zilele de sărbătoare. Dacă la luptă cavalerii purtau zale şi coif, în zilele de sărbătoare ei aveau o ţinută mai lejeră, fiind înarmaţi doar cu lance, pistol şi spadă”, a declarat Gheorghe Veştea, şeful Gărzii din Cetate. „Costumaţia cavalerilor este de secol XVII, pornind de la cizme şi până la berete, şi a fost realizată la comandă”, a precizat Pepene.
Gustări medievale cu condimente sofisticate
Nu se ştie de ce, însă Târgul Mirodeniilor a avut un impact foarte mare asupra femeilor. Pe cele câteva standuri amenajate în cetate se odihneau sute de condimente, unele nemaiauzite pe meleagurile noastre. Mirodeniile nu mai erau ambalate ca pe vremea când marii descoperitori ai lumii aruncau ancora în vechile Indii, dar –mai bine aşa, căci borcanele de sticlă şi