Făgărăşenii din cele 3 blocuri ANL de pe strada Câmpului îşi vor putea cumpăra, de anul viitor, locuinţele. În iunie 2010, se împlinesc 3 ani de când apartamentele şi garsonierele ANL au fost date în folosinţă aşa că toţi chiriaşii de aici pot intra, la cerere, în posesia lor.
Anul viitor, în iunie, se împlinesc 3 ani de când chiriaşii blocurilor ANL locuiesc în aceste blocuri. La cerere, aceştia îşi pot cumpăra apartamentele. „S-au aprobat câteva măsuri privind susţinerea programului de dezvoltare a locuinţelor. În acest context, s-a luat hotărârea ca blocurile ANL ce cuprind locuinţe pentru tineri, să poată fi vândute. Vânzarea se va face după minim 3 ani de la încheierea contractului de închiriere şi la cererea titularului contractului.
Preţul locuinţelor se va stabili prin evaluarea lor. Practic, se va ajunge la preţul pieţei. Banii obţinuţi din aceste vânzări vin să întregească fondul pentru construcţia de locuinţe“, ne-a declarat Emil Mocan, secretarul Primăriei Făgăraş.
Alte 7 blocuri ANL se vor construi până anul viitor. Termenul de finalizare a două dintre ele este decembrie 2009. La ora actuală, la Primăria Făgăraş sunt înregistrate peste 600 de cereri ale celor care doresc să locuiască în astfel de blocuri.
(Laura RAMBA)
Făgărăşenii din cele 3 blocuri ANL de pe strada Câmpului îşi vor putea cumpăra, de anul viitor, locuinţele. În iunie 2010, se împlinesc 3 ani de când apartamentele şi garsonierele ANL au fost date în folosinţă aşa că toţi chiriaşii de aici pot intra, la cerere, în posesia lor.
Anul viitor, în iunie, se împlinesc 3 ani de când chiriaşii blocurilor ANL locuiesc în aceste blocuri. La cerere, aceştia îşi pot cumpăra apartamentele. „S-au aprobat câteva măsuri privind susţinerea programului de dezvoltare a locuinţelor. În acest context, s-a luat hotărârea ca blocurile ANL ce cuprind locuinţe pentru tineri, s