Se întâmplă lucruri curioase. Unele păsări nasc pui vii. Unele balene fac ouă. Ghiaţa şi focul supravieţuiesc împreună în lacrima temnicerului. Unor bătrâni care beau cu regularitate lapte de bivoliţă încep să le crească dinţii, la o vârstă la care ei şi uitaseră că au avut dinţi. Miniştri cu harnaşamente scumpe merg la servici cu trotineta. Un arestat află în puşcărie că a fost ales în Parlament. Fanfarele cântă romanţe.

S-a stabilit prin lege că impozitele nu trebuie să depăşească, decât în cazuri extreme, veniturile. În acest context, spiritualul şi nervosul europarlamentar Gigi Becali a declarat că, dacă se va găsi o semnătură a lui, o literă a lui, un angajament al lui cu securitatea, el se va spânzura şi va pleca în munţi, în totală izolare.

Se mai cunosc astfel de afirmaţii paradoxale, desigur, dar ele au o strălucire limitată. De exemplu, vechea culme a geometriei, să intri într-o cameră rotundă şi să te aşezi în colţ, este bătută. Ce poate fi mai halucinant decât acest patetic jurământ becalian, dacă va fi descoperită o singură semnătură a mea la securitate, eu mă spânzur şi mă refugiez în munţi? Imaginea apocaliptică a acestui cavaler al dreptăţii, care nu vrea să plece în munţi la odihnă, la studiu, sau la fortificare, ci întâi se spânzură, deci întâi moare, pentru ca, în această situaţie, mai vehement ca totdeauna, să se izoleze în munţi, va bântui de azi înainte manualele absurdului şi imposibilului.

Cei care-l credeau pe Gigi Becali un individ elementar, simpluţ, chiar primitiv, trebuie să fi avut un şoc, la aflarea veştii că omul răstoarnă ordinea firii şi întâi se spânzură, abia ulterior retrăgându-se în munţi. Nu e nevoie de un prea mare efort de imaginaţie, nu se impune cheltuirea unor jerbe de neuroni inflamaţi, pentru a trăi cu adevărat această revelaţie metafizică, privitoare la omul care ia cu prioritate ca