Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Armina Cistelecan, domnişoara care dă cu greutăţile de pământ

Publicat in Adevarul, luni 6 iulie 2009 ·

Armina Cistelecan a obţinut până la acest moment 60 de medalii de campioană şi vicecampioană naţională la haltere. A ocupat locul trei la ultima balcaniadă de haltere şi este vicecampioană mondială la powerlifting, disciplină sportivă la care a obţinut patru medalii de argint. Avea şapte ani când s-a dus la judo. I-a plăcut, dar parcă vroia altceva, mai pe măsura energiei ce o caracteriza încă de mică. După şapte ani de judo, cu întreruperi şi reveniri la sportul cu kimono, Armina a trecut la haltere. „Un băiat mi-a zis că există o sală de forţă unde fete puternice ridică greutăţi. M-am dus la sală, pentru că am vrut, pur şi simplu, să mă întăresc, să fiu puternică. Erau acolo, la sală, două fete care făceau foarte multă forţă. Uitându-mă la ele, mă întrebam: Oare eu pot să ridic atâta ? Cu timpul le-am depăşit şi acum sunt mulţumită de ceea ce fac. Aici, la haltere, am câştigat, şi financiar, şi pe plan sportiv”, spune Armina.

Vicecampioană mondială la powerlifting

Albaiulianca are un palmares impresionant, a adunat până la acest moment 60 de medalii de campioană şi vicecampioană naţională la competiţiile de haltere. Mai mult, a ocupat un loc trei la ultima balcaniadă de haltere şi este vicecampioană mondială la powerlifting,  disciplină sportivă la care a obţinut patru medalii de argint. Recordurile personale la haltere sunt 72 de kilograme, la stilul smuls şi 87 de kilograme la stilul aruncat. La powerlifting recordul este de 125 de kilograme, la genoflexiuni şi îndreptări. La aceaşi disciplină, dar la stilul „împins culcat” recordul personal este de 60 de kilograme. „La  mondialele de powerlifting  din Sofia am avut mari emoţii. Când am fost pe podium şi s-a ridicat steagul naţional, un fior extraordinar mi-a străbătut întreg corpul. Mi-au dat lacrimile”, spune Armina. Îşi aminteşte că la competiţie au participat aproape 30 de sporti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°