Sfârşit de vacanţă la UTA. Vestiarul Bătrânei Doamne s-a reunit dimineaţă fără Ionuţ Popa care se află cu familia la Iaşi, acolo unde a luat parte la un botez. Giovanni Catanzariti, Roland Nagy şi Dan Ţapoş au fost cei care au discutat cu cei aproape 40 de fotbalişti convocaţi, în stafful tehnic urmând să intre şi Dan Stupar, şi el prezent la reunire. Vechii plus arădenii Din lotul care a încheiat camionatul au venit Bujor, Bodea - Polgar, Toc, Pocuca, Gornic, Copil, Ţucudean, Leucuţa, Fritea, Drida, Pascariu şi Gavrilă, plus Turcuş în tur şi el în efectivul alb-roşu. Draia, Jurcă şi Gherghel au urcat de la juniori, ultimul după un retur bun în tricoul Ineului, în Liga 3. Tot de la Ineu au apărut mijlocaşul Fl. Gâlcă şi atacantul Paul Muntean.
Dinspre Gloria, au sosit Bălgrădean, Manea, Ştreangă, Sălăjan, Nicoloff, Chindriş şi Purece. Lui Furdean i-a expirat împrumutul la Salonta şi s-a prezentat şi el la reunire.
Din alte zări Noutăţile propriu-zise sunt: Roman (mijlocaş, Minerul Lupeni), Tegzeş, Bencze (fundaş respectiv atacant, ambii de la Liberty Salonta), Vezzoli (mijlocaş italian, legitimat ultima dată într-o ligă inferioară din Anglia), Sulgher (mijlocaş, Progresul Bucureşti), Răzvan Riviş (arădean, de câţiva ani în lotul FC Timişoara), Teodorescu (mijlocaş, CSM Rm. Vâlcea), Pocean (fundaş, Bihorul Beiuş), Şoldea (fundaş, Sportul Studenţesc).
Bisorca, Edson, Nădăban şi Mutulescu au lipsit motivat, fiind aşteptaţi în aceste zile la echipă.