Tocmai m-am intors dintr-o delegatie de cateva zile. Locul faptei: Moldova si Bucovina. Cum nu fusesem niciodata la Voronet, am zis ca daca tot sunt pe acolo, merita sa intru. La poarta, prima nazdravanie: ti se cere taxa de intrare, desi manastirea nu are un muzeu amenajat, precum Agapia sau Varatec, pentru care sa solicite acesti bani. Nu. Maicile de acolo cer bani ca sa te lase sa intri in biserica. Si mi-am adus aminte ca in Italia, bisericile se pot vizita gratis. Daca la Voronet biletul costa in jur de un euro, nici nu vreau sa ma gandesc ce pret ar trebui sa fie la intrarea in Catedrala San Pietro.
A doua tampenie: taxa pentru fotografiat si filmat. Si o tampenie si mai mare: 6 lei pentru aparate “normale” si 10 lei pentru cele “digitale”. De unde putem deduce ca digitalul e mai nefiresc decat normalul si trebuie taxat mai tare.
A patra tampenie: o rugam pe maicuta de la poarta daca ne permite sa urcam in foisorul de observatie pentru a face niste poze pe care sa le publicam in ziar. Raspunsul: “nu puteti face niciun fel de poze in manastire si nici nu trebuie sa intrati daca nu aveti aprobarea IPS Pimen”. Am revenit: “Dar daca platim taxele de intrare si de fotografiere, putem sa facem poze?”. Aceeasi placa tampa: “NU”. Intrebare: “Pai, de ce un turist obisnuit poate sa fotografieze daca plateste, iar cineva de la presa nu poate?” Raspuns tampit: “Pentru ca nu aveti voie”.
Din cele de mai sus am tras urmatoarele concluzii:
1. Manastirea Voronet nu e nici a voastra, nici a urmasilor vostri, ci a lui Pimen.
2. Cuvantul lui Pimen valoreaza 10 lei, daca e digital sau 6 daca e normal.
3. Credinta in Dumnezeu, manifestata la Voronet, costa 5 lei.
4. Din toate modalitatile prin care o manastire poate aduce bani, maicile de la Voronet au ales-o pe cea mai meschina: sa taie bilete. In Italia, unde bisericile catolice se vizitea
