* lotul se reuneşte după-amiază, la ora 18.00, iar în această săptămână pregătirile se vor desfăşura la Galaţi
Lotul echipei HC Dunărea se reuneşte astăzi, la ora 18.00, în vederea începerii pregătirilor pentru noul sezon competiţional, însă ieri până la închiderea ediţiei încă nu se cunoştea locaţia, cel mai probabil, reunirea urmând a se face la sala LPS-ului.
De astăzi şi până la sfârşitul săptămânii jucătoarele se vor pregăti la Galaţi după care, în perioada 12-19 iulie vor face un cantonament de pregătire la Mamaia, aici urmând să participe şi componentele lotului naţional de tineret, la care antrenor principal este tot profesoara Alexandrina Soare.
După alte câteva zile, în care handbalistele se vor pregăti la Brăila va urma cantonamentul montan.
Contactată telefonic ieri, antrenoarea brăileană a spus că este mulţumită de campania de transferări, dar că în continuare, la HC Dunărea pot să apară surprize în lot.
"Am reuşit să aducem la Brăila câteva jucătoare valoroase şi cred că ne-am întărit lotul pentru sezonul următor. Am mai fost în discuţii cu un centru, însă deocamdată nu s-a concretizat nimic. Prima săptămână de pregătire se va deruala la Brateş, pe nisip, iar după aceea jucătoarele brăilene precum şi cele de la lotul de tineret vor avea acelaşi program de pregătire", a declarat Alexandrina Soare. * lotul se reuneşte după-amiază, la ora 18.00, iar în această săptămână pregătirile se vor desfăşura la Galaţi
Lotul echipei HC Dunărea se reuneşte astăzi, la ora 18.00, în vederea începerii pregătirilor pentru noul sezon competiţional, însă ieri până la închiderea ediţiei încă nu se cunoştea locaţia, cel mai probabil, reunirea urmând a se face la sala LPS-ului.
De astăzi şi până la sfârşitul săptămânii jucătoarele se vor pregăti la Galaţi după care, în perioada 12-19 iulie vor face un