Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia Olteniei urcă abia din 2011

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 iulie 2009 ·

Prognozele publicate zilele trecute de Comisia Naţională de Prognoză arată că, în 2009, PIB-ul din regiunea Sud-Vest va scădea cu 4,1% faţă de anul precedent, iar în 2010 se va comprima cu 0,1% faţă de anul acesta. Abia din 2011 cifrele sunt pe plus. Oltenia stă bine la diferenţa între exporturi şi importuri, la construcţii şi la creşterile salariale.

Ne aşteaptă vremuri grele, dacă ne luăm după prognoza „de primăvară“ publicată recent de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Aceasta a stabilit care este proiecţia principalilor indicatori economico-sociali pe ansamblul economiei şi pe regiuni de dezvoltare. Produsul Intern Brut (PIB) pe total economie va scădea anul acesta cu 4% faţă de 2008. Dacă, pe ansamblu, economia ţării îşi va reveni în 2010, când PIB ar creşte cu 0,1% faţă de 2009, potrivit prognozelor CNP, economia Olteniei se va comprima şi anul viitor. Pe 2009, PIB-ul în sud-vestul ţării va scădea cu 4,1% faţă de 2008, iar în 2010, cu 0,1% faţă de anul acesta. PIB-ul Olteniei îşi revine (adică intră „pe plus“ în raport cu anul anterior) abia din 2011, când este estimată o creştere de 2,5% faţă de anul precedent. Pe 2009, toate regiunile geografice au scăderi ale PIB, care oscilează în jurul procentului de -4% faţă de anul precedent. Doar PIB-urile din Oltenia şi Muntenia sunt prognozate a fi negative în 2010. Restul regiunilor geografice încep să îşi revină de la anul, fiind prezentate în estimările CNP în creştere faţă de anul acesta. Industria oltenilor scade cel mai mult până la finalul anului, iar valoarea adăugată brută va fi redusă cu 9% faţă de 2008, sub media scăderii pe ţară, care este de 10%. Din păcate, scăderea industriei este prognozată şi pe anul viitor, cu 3% mai puţin faţă de anul acesta. Agricultura scade în 2009 cu 2,5% în Oltenia, dar începe să-şi revină de la anul, când este prognozată o creştere de 0,9% faţă de anul în cu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°