Guvernul afirma ca evaziunea din comertul cu cereale prin neplata TVA-ului incasat de catre firmele din domeniu la bugetul de stat se va diminua ca urmare a unei ordonante date saptamana trecuta privind controlul camioanelor de transport marfa in trafic, dar fermierii spun ca firmele vor gasi in continuare cai de neplata.
Printr-o ordonanta de urgenta privind controlul transporturilor de marfuri accizabile (cereale, cafea, turun, petrol) in scopul combaterii evaziunii fiscale, care vizeaza diminuarea pietei negre a acestor produse. La cereale, de exemplu, piata neagra reprezinta 75% din total si se intensifica in aceasta perioada, odata cu inceperea campaniei de recoltare, afirma ministrul agriculturii, Ilie Sarbu.
„Toti agricultorii au firme sau macar sunt inregistrati ca PFA (Persoana Fizica Autorizata) pentru a-si asigura culturile, dar de obicei, comerciantii negociaza o tranzactie fara acte. Numai astazi (duminica - n.red.) m-au sunat cinci firme care mi-au oferit pe grau intre 360 lei/tona si 400 lei/tona. Le convine, pentru ca de la camp il iau si cu 340 lei/tona, iar apoi merg la o alta firma sau in port si il dau cu 550 lei/tona", explica un agricultor din Calarasi care a postat un anunt pe un site de specialitate pentru a vinde „urgent" 800 de tone de grau „cu 380 de lei/tona plus TVA".
Fermierul spune ca firmele interesate sa cumpere fara acte cereale de la micii agricultori mizeaza pe faptul ca producatorii au castiguri mici si datorii, iar plata pe loc inseamna achizitie garantata. „Pentru a nu fi prinsi, multi iau trei sferturi din cantitatea de cereale pe acte si un sfert fara. Controalele nu vor avea niciun efect, pentru ca romanul este inventiv, intotdeauna va gasi o portita de scapare pentru a face afaceri. Multi reusesc sa cumpere fara acte, dar pacalesc autoritatile aratandu-le un borderou si totul se rezolva", spune fermierul