Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul Naţional Retezat mai poate fi votat până mâine noapte

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 iulie 2009 ·

Parcul Naţional Retezat (PNR) are şanse să intre semifinala selecţiei din cadrul campaniei mondiale organizate pentru desemnarea celor 7 minuni naturale ale lumii, proces care se va termina în 2011. Sursa: Remus Suciu

Administratorii PNR sunt de părere că Retezatul ar putea deveni o importantă sursă de venituri pentru economia locală, dar şi un obiectiv important al României turistice.

„O zonă sălbatică, de o rară frumuseţe”

Ieri după-amiază, cu două zile înainte de finalul selecţiei seminifinalistelor, Parcul Naţional Retezat ocupa poziţia a 12-a în clasamentul provizoriu, publicat pe site-ul Fundaţiei New 7 Wonders (N7W) (www.new7wonders.com), organizaţia care derulează campania.

Pentru a intra în semifinală, Retezatul trebuie să se claseze cel puţin pe locul 11, iar perioada de vot ia sfârşit în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 24.00 GMT (2.00 - ora României). „Dacă Retezatul intră în semifinală şi, Doamne-ajută!, merge şi-n finală, va fi un real câştig. Obiectivul devine mult mai cunoscut şi va fi mai uşor pentru el să se obţină fonduri pe programe de mediu.

În ultimii ani, au venit din ce în ce mai mulţi străini aici şi în special austriecii şi elveţienii ne-au spus să nu facem aceeaşi greşeală pe care au făcut-o ei cu ani în urmă, adică să nu ne apucăm să punem telescaune şi telecabine. Este o zonă sălbatică de o rară frumuseţe şi aşa trebuie să rămână”, spune Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Salvamont Hunedoara. Florina Crişan, purtătorul de cuvânt al Administraţiei PNR, afirmă că întreaga ţară ar putea beneficia de pe urma unei eventuale reuşite în cadrul campaniei N7W.

„Vrem ca un eventual succes să folosească României în general. Scopul economic e următorul: turiştii să vină şi să-şi lase banii la poalele Retezatului, în ţara Haţegului şi în Valea Jiului, iar pe Retezat să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Ilfov: Incendiu violent la un centru de reciclare în Ștefăneștii de Jos

HotNews acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs, joi dimineață, în jurul orei 01:12, la un centru de reciclare situat pe strada Sinaia din localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, iar pentru informarea populației din zonă a fost remis și un mesaj Ro-Alert, po

Traian Băsescu, apel de ultim moment pentru Elena Lasconi şi Nicuşor Dan: „Responsabilitatea pentru țară vă obligă”

HotNews acum 40 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un apel public către prezidențiabila USR Elena Lasconi și candidatul independent Nicușor Dan, cerându-le să se întâlnească urgent pentru a stabili un candidat unic la scrutinul din 4 mai. „Electoratul se înd

INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în termeni nominali, cu 1,8%, în primele două luni

News.ro acum 30 minute
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în termeni nominali, cu 1,8%, în primele două luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Comenzile noi din industria prelucrătoare au s

Obiceiuri și tradiții în Joia MARE. Ce este interzis să faci în Joia Neagră

Gandul acum 52 minute
Joia Mare este cunoscută drept Joia Neagră și este una dintre cele mai speciale zile din Săptămâna Patimilor. Acesta este momentul în care, în biserică se amintesc de patru evenimente importante din viața lui Hristos și ziua în care se respectă cele

„Maru” a fost REȚINUT după decesul lui „Castron”, fiind acuzat că i-ar fi pus la dispoziție garajul pentru a se droga

Gandul acum o ora
DIICOT a anunțat joi dimineață, prin intermediul unui comunicat, că a reținut un tânăr de 21 de ani, recidivist, cercetat pentru că i-ar fi pus la dispoziție lui Rareș Ion (20 de ani), cunoscut sub numele „Castron”, garajul pentru a se droga. Surse

Bursa locurilor de muncă în aer liber, la Bastion

Timpolis acum 19 minute
Sursă foto: CJ Timiş Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș împreună cu Consiliul Județean Timiș organizează o nouă ediție a Bursei generale a locurilor de muncă, într-un format inedit: în aer liber, la Bastionul Maria Theresia din

Prezenţa unui urs, semnalată într-o localitate din judeţul Dîmboviţa

News.ro acum 49 minute
Prezenţa unui urs a fost semnalată joi dimineaţă în localitatea Valea Voievozilor., din judeţul Dîmboviţa, fiind emis mesaj RO-alert.

Autoritatea vamală din SUA contrazice estimările lui Trump: Noile tarife au generat doar 500 de milioane de dolari, nu 2 miliarde pe zi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Vamală şi de Protecţie a Frontierelor din SUA (CBP) pare să contrazică afirmaţiile preşedintelui Donald Trump privind veniturile zilnice obţinute din noile sale tarife comerciale, transmite CNBC. Într-un comunicat transmis luni către CNB

Ucraina - Trei morţi şi cel puţin 28 de răniţi în atacuri ruseşti asupra Dnipro

News.ro acum 2 ore
Atacturile ruseşti au ucis trei persoane şi au rănit cel puţin 28, inclusiv patru copii, în noaptea de miercuri spre joi, la Dnipro, în estul Ucrainei, a anunţat Serviciul de urgenţă de stat. "Ruşii au ucis un copil mic la Dnipro", a declarat Lisak,

Cauza morții actriței americane Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită oficial

HotNews acum 3 ore
Actriţa americană de televiziune Michelle Trachtenberg, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită fără suflare, în luna februarie, în apartamentul său din Manhattan. Trachtenberg făcuse recent un transplant de ficat, potrivit NBC News, însă cauza morţii

Vremea

București
acum

10°
joi

10°/26°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
Iasi
acum

14°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/27°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/17°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
joi

16°/29°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°