Liderul social-democraţilor l-a lăudat pe ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, pe care l-a descris ca „energic” .Liderul PSD, Mircea Geoană, a criticat, ieri, Executivul, despre care a afirmat că nu se ridică la înălţimea imensei majorităţi şi a forţei politice pe care o reprezintă PSD şi PDL. Într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, liderul social-democraţilor s-a arătat nemulţumit de faptul că Guvernul a pierdut prea mult timp cu discuţii despre posturi, poziţii şi algoritmul politic.
„Politica economică a acestui moment este una care nu ne pune la adăpost de efecte şi mai grave ale crizei”, a atenţionat Geoană, adăugând însă că nu vrea ca spusele sale să fie interpretate ca o critică la adresa cabinetului Boc.
El a adăugat că are senzaţia că activitatea la nivelul Guvernului merge „pe pilot automat” şi că „există într-un fel o abandonare a independenţei de gândire economică”, situaţie pe care a calificat-o ca „regretabilă”.
Şeful PSD l-a lăudat, în schimb, pe ministrul Vasile Blaga, care, în opinia sa, este „energic” şi „s-a mişcat bine pe câteva proiecte guvernamentale interesante”.
Geoană s-a referit şi la cazul ministrului Tineretului, care, după cum a declarat, a adus Guvernul în faţa primului test de imagine şi de credibilitate. „Sper ca acest subiect să fie închis cât mai rapid, pentru că nu face bine percepţiei generale a Guvernului”, a recomandat Geoană.
Geoană vrea o „discuţie raţională“ cu PDL
Liderul PSD a respins ideea ieşirii de la guvernare a partidului pe care îl conduce, explicând că singura cauză pentru o astfel de decizie ar fi nerespectarea parteneriatului încheiat cu PDL. Geoană a declarat însă că va cere democrat-liberalilor o „discuţie raţională” pentru găsirea de soluţii „la o situaţie care se agravează”.
El a pledat pentru „o re