Criza va scoate de pe piaţă agenţiile mici şi pe cele care au practicat preţuri de dumping
Soluţiile - restructurarea activităţii, afilierile sau preluarea de către grupuri străine
Deşi 2009 este clar un an dificil, 2010 va fi şi mai greu
În contextul economic actual, există posibilitatea ca multe agenţii de publicitate prea mici să nu facă faţă condiţiilor dificile şi să dispară din piaţa de profil din România. În acelaşi timp posibilitatea apariţiei unor surprize neplăcute creşte, mai ales acum când nu mai sunt respectate regulile, care până nu demult erau considerate esenţiale.Publicis: Agenţiile care nu vor reuşi să se adapteze vor dispărea"Contextul economic actual a influenţat puternic modul în care atât advertiserii, cât şi agenţiile de publicitate gândesc modelul de business", a declarat pentru Curierul Naţional Alex Bădilă, Managing Director la Publicis România, explicând că unele agenţii s-au orientat către New Business, altele au restructurat procesul de lucru intern şi chiar numărul de angajaţi. În plus, potrivit acestuia, multe agenţii au îngheţat salariile sau chiar au fost nevoite să facă reduceri de salarii.Majoritatea a trebuit să-şi regândească abordarea şi să adopte măsuri de eficientizare a activităţii.
"În mod cert, vor exista şi agenţii care se vor reprofila pentru a face faţă evoluţiei pieţei, axându-se doar pe componentele de business, în care au cele mai multe atuuri/contracte/resurse -producţie, BTL, strategie. Cred că asistăm la revenirea agenţiei "full service", abordare menită să asigure că nu se ratează vreo oportunitate", ne-a mai spus Alex Bădilă.
Nu există o singură soluţie, dar cert este că un val de pragmatism a atins şi agenţiile de publicitate din România şi cele care nu vor reuşi să se adaptateze vor dispărea, aşa cum s-a întâmplat deja la început de an, a mai arătat acesta. "Dacă ne luăm după datel