Oportunităţile, atât pentru cumpărătorii de instrumente financiare, cât şi pentru cei care le vând, apar şi dispar cât ai clipi. Câştigă cine ia decizii repede. Una din caracteristicile definitorii ale crizei este imprevizibilitatea, iar una din manifestările acesteia este volatilitatea exacerbată din pieţele financiare. Din păcate, România nu ştie să funcţioneze într-un astfel de climat, suferind de un amatorism pronunţat. Volatilitatea face ca indici şi cota�
Oportunităţile, atât pentru cumpărătorii de instrumente financiare, cât şi pentru cei care le vând, apar şi dispar cât ai clipi. Câştigă cine ia decizii repede.
Una din caracteristicile definitorii ale crizei este imprevizibilitatea, iar una din manifestările acesteia este volatilitatea exacerbată din pieţele financiare. Din păcate, România nu ştie să funcţioneze într-un astfel de climat, suferind de un amatorism pronunţat. Volatilitatea face ca indici şi cotaţii care cresc astăzi zece procente să piardă, la fel de uşor, tot atât până poimâine. Oportunităţile, atât pentru cumpărătorii de instrumente financiare, cât şi pentru cei care le vând, apar şi dispar cât ai clipi. În acest context, câştigă cine ia decizii repede şi apasă pe metaforicul trăgaci decizional la momentul ideal. România se află în postura de vânzător, fiindcă are nevoi considerabile de finanţare. Din această perspectivă, ar trebui să poată emite obligaţiuni cu maximă rapiditate, speculând fiecare punct procentual în minus ce poate fi stors de la eventualii muşterii pentru titlurile de stat.
Realitatea, fireşte, este alta. Aşa cum am văzut acum un an şi ceva, o emisiune de eurobonduri anunţată pentru vara-toamna lui 2008 a fost făcută cu multe luni mai târziu, iar contribuabilii români plătesc acum un procent în plus la dobânda impusă de pieţele financiare, adică multe zeci de milioane de euro pe maturitatea acelui eu
