Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întârzieri la plata chiriei pentru militari

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 iulie 2009 ·

După ce s-au trezit fără sporuri, care însumează 25 la sută din soldele lunare, militarii români au avut parte de o nouă supriză care i-a usturat la buzunar. Sursa: Mihai Șoica Cei care locuiesc în chirie şi trebuie să primească o anumită sumă drept compensaţie pentru plata acesteia, s-au trezit, la sfârşitul lunii trecute, că trebuie să îşi achite chiria din banii lor. După ce au confirmat întârzierea de aproape o săptămână, oficialii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că au remediat-o în cursul după-amiezii de azi.

Această problemă i-a făcut pe militarii de la un divizion de artilerie antiaeriană şi unul de tancuri din Turda să protesteze şi să îi trimită ministrului Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, un raport prin care îşi arată nemulţumirea cu privire la această situaţie.

„Solda unui soldat este de aproape 1.100 de lei iar după ce a i-au fost oprite sporurile între 15 şi 25 la sută, rămâne cu vreo 900 de lei din care trebuie şă îşi achite şi chiria. Banii pentru chirie trebuia să îi primim pe data de 30 iunie şi au întârziat fără să primim nici un răspuns cu privire la această problemă. După sporuri, acum banii de chirii şi ne întrebăm ce se va mai întâmpla”, a spus un ofiţer cu funcţie importantă de la una dintre unităţile din Turda.

Control de la Statul Major General

Problema neplăţii la timp a chiriilor către militari este cunoscută la vârful armatei române. După raportul înaintat ministrului Apărării, la Turda s-a deplasat urgent o comisie formată din ofiţeri superiori care au încercat să stea de vorbă cu soldaţii şi să aplaneze tensiunile existente. În urma acestor discuţii, militarii au primit asigurări că îşi vor primi banii de chirii în cel mai scurt timp.

Generalul maior Mircea Savu a declarat azi că ştie despre problema neachitării la timp a chiriilor, dar a încercat să e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 19 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 46 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°