De fiecare data cand un antrenor italian ajunge in Liga 1, toti ochii se indreapta spre bucata de CV in care se vorbeste despre activitatile trecute ale acestuia.
Operatiunea incepe cu un zambet si se termina, de obicei, cu un banc sau o luare la misto a celui care n-a reusit sa-si treaca in palamares decat echipe de liga a treia sau a patra de prin vestul Europei, cel mai des din Italia.
Cu exceptia lui Gianinnini, care a avut o experienta stupefianta la Argesul lui Penescu si a primului mandat al lui Napoli alaturi de jucausul Dinel Staicu, orice “macaronar”, asa cum ii numesc smecherii nostri, a reusit sa faca treaba in Liga 1.
Zenga, Landi, Bergodi si Nicolo Napoli sunt oameni care au construit echipe in Romania fara sa aiba prea mult timp la dispozitie pentru adaptare si fara sa beneficieze de bugete de transferuri mai mari decat antrenorii romani.
Mai mult, ceea ce-a reusit sa impresioneze in cazul acestora tine de capacitatea incredibila de-a schimba extrem de rapid fetele echipelor pe care le antreneaza, fara prea multe incercari nereusite.
Astazi, se poate observa ca trei dintre echipele care se bat an de an la titlu, Steaua, Dinamo si CFR, au pe banca un antrenor strain. Iar Craiova si Timisoara si-au construit echipele actuale in functie de viziunea si inteligenta profesionala a unor tehnicieni din aceeasi categorie.
In aceste conditii, cei care se amuza sau chiar se stropsesc vizavi de ideile conducatorilor de-a aduce “necalificati” pe bancile tehnice in dauna antrenorilor romani ar trebui sa fie preocupati de o dilema simpla.
Cum se poate ca oameni fara trecut in ceea ce noi numim “antrenoratul de inalt nivel” reusesc sa faca treaba in Liga 1? De fiecare data cand un antrenor italian ajunge in Liga 1, toti ochii se indreapta spre bucata de CV in care se vorbeste despre activ
