* fost elev al Liceului "Murgoci", el este acum doctorand la faimoasa universitate, numărul unu în lume, în matematică * captivat de misterul cifrelor, brăileanul lucrează acum alături de mari matematicieni ai lumii * de exemplu, la Princeton, Mihai l-a cunoscut pe John Nash, cel care a luat în 1994 Premiul Nobel în economie, din viaţa căruia s-au inspirat creatorii personajului principal al filmului "A beautiful mind"
Adună zilele, înmulţeşte realizările şi păşeşte spre un viitor strălucit. La numai 24 de ani, un brăilean este doctorand în matematică aplicată şi computaţională, la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii. La 20 de ani, şi-a publicat primele lucrări în reviste de specialitate în urma cercetărilor făcute. Şi tot la 20 de ani, a început cercetarea alături de faimoşi matematicieni. Este vorba despre Mihai Cucuringu, fost elev al Colegiului Naţional "Gh. M. Murgoci", care acum îşi doreşte cu ardoare să găsească răspunsuri pentru necunoscutele matematicii. Şi pentru că visul lui Mihai nu rămâne la stadiul de dorinţă, el cercetează deja, de doi ani, la Princeton, corectarea şi completarea matricilor de rang mic, probleme de geometria distanţelor în spectroscopia rezonanţei magnetice nucleare, aplicaţii ale teoriei grafurilor şi combinatoricii şi teoria informaticii. Mai pe înţelesul tuturor, Mihai încearcă să recupereze sau să completeze o informaţie. Deja, tânărul brăilean a reuşit să facă câteva descoperiri importante în domeniul său. Împreună cu profesorul îndrumător, Mihai a găsit nişte algoritmi care completează şi corectează matrici de dimensiuni foarte mari, incomplete. "Eu acum încerc să vin cu lucruri noi şi să aduc îmbunătăţiri în domeniul meu de cercetare, ca la final să le adun pe toate şi să îmi fac teza de doctorat. Pentru a înţelege cât mai bine ce fac eu am să vă dau un exemplu. Una dintre aplicaţiile acestui tip de