Românii care şi-au tamponat maşinile nu s-au înghesuit să-şi rezolve constatarea accidentului la firmele de asigurări. Procedura constatării amiabile, intrată în vigoare de la 1 iulie, a degrevat doar în mică măsură birourile de accidente uşoare ale Poliţiei Rutiere. Mai citiţi şi:
Tot ce trebuie sa stiti despre constatarea amiabila in caz de accident
Asiguratorii au semnat joi protocolul pentru constatare amiabilă
Unde sunt birouri pentru constatarea amiabilă a tamponărilor
adevarul.es 100.000 de şoferi n-au ştiut că au rămas fără puncte
Asigurătorii consideră că, după o perioadă minimă de „rodare” a informaţiilor, şoferii care îndeplinesc condiţiile constatării amiabile vor veni către ei cu mai multă încredere.
Unul dintre motivele pentru care şoferii nu se adresează direct asigurătorilor ar fi baza de date pe care trebuie s-o întocmească centrele de daune, aceasta urmând a fi operată în comun cu Poliţia Rutieră. Oamenii se tem însă că, la un moment dat, poliţia îi va sancţiona pentru încălcările legislaţiei rutiere.
Poliţia nu dă sancţiuni
Potrivit comisarului-şef Paul Toma de la Direcţia Poliţiei Rutiere, şoferii vor scăpa de amenzi în cazul tamponărilor uşoare, dar îşi vor „regăsi” greşelile în costul poliţei RCA (asigurarea de răspundere civilă auto).
„Autorităţile nu favorizează, de fapt, şoferii indisciplinaţi. Aceştia scapă de amenzi, dar, pe de altă parte, indisciplina în trafic va trece tot prin buzunarul lor. În locul amenzilor date de poliţie, cei care vor opta pentru procedura constatării amiabile vor fi «sancţionaţi» de asigurători la întocmirea RCA-ului pentru anul următor. Şi aceasta este tot o metodă de disciplinare a participanţilor la trafic. O disciplinare care va trece tot prin buzunarul celor care încalcă regulile,” a subliniat Paul Toma. @N_P