BULGARIA. Partidul primarului Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat alegerile parlamentare, în dauna guvernului lui Serghei Stanişev. Sursa: Reuters
Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat ieri detaşat, cu 38,5-41,8 la sută din voturi, alegerile parlamentare bulgare, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, citate de AFP. Gruparea de opoziţie Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) a capitalizat astfel nemulţumirea cetăţenilor dezamăgiţi de guvernul premierului socialist Serghei Stanişev. Susţinerea pentru socialiştii care au condus ţara în UE, dar au eşuat în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, a fost serios afectată de criza economică mondială care a lovit şi Bulgaria.
Exit-pollurile de ieri arătau că Partidul Socialist Bulgar (PSB) a reuşit să obţină doar 17,11-18,5 la sută din voturi. Sondajele mai arătau că gruparea minorităţii turce, aliată a socialiştilor, a adunat 11,3- 13,5 la sută din voturi, iar gruparea extremistă Ataka a confimat susţinerea de care se bucură, obţinând între 8,8 şi 9,2 procente. Potenţialul aliat al GERB, Coaliţia Albastră, a câştigat între 7,5 şi 8,2 la sută din voturi.
Batman, eroul anticorupţie
Pentru mulţi alegători, Boiko Borisov, poreclit „Batman”, a reprezentat soluţia problemelor cu care se confruntă ţara, de la criza economică până la corupţia care determinat Comisia UE să blocheze sute de milioane de euro din fondurile destinate Bulgariei. Analiştii s-au arătat însă reticenţi în capacitatea lui Borisov, fost bodyguard al liderului bulgar Todor Jivkov, de a conduce guvernul. Noul executiv trebuie să evite o altă blocare a fondurilor europene, precum şi intrarea Bulgariei în incapacitate de plată, inclusiv prin atragerea investitorilor care au început să pă ră sească ţara.
Vot sub supraveghere