Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Mihăiţă despre Michael: „O jumătate de om, un vrăjitor”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 iulie 2009 ·

AMINTIRI DESPRE MICHAEL. Actorul George Mihăiţă povesteşte că, înainte de primul concert al lui Michael Jackson din Bucureşti, în 1992, a făcut un supliment al revistei „Salut”, pe care i-a dedicat-o starului. Sursa: Arhiva George Mihăiţă Suplimentul, editat în 120.000 de exemplare, cuprindea numeroase fotografii, alături de un poster, iar pe copertă era fotografia lui Michael, la vârsta de 4 ani.

Iliescu, translator la Cotroceni

„M-am întâlnit cu Michael Jackson la Cotroceni, era Ion Iliescu preşedinte atunci. Am vizitat împreună Palatul Cotroceni, am stat chiar lângă el, mi-amintesc că Iliescu era translatorul meu”, a povestit Mihăiţă, pentru evz.ro.

„Lui Michael, care avea atunci 34 de ani, i-a plăcut foarte mult revista Salut, cineva din staff mi-a spus că a plecat cu suplimentul în braţe, în avion. I-a mers la suflet în special coperta, cu el, copil. Michael rămăsese de fapt un copil. Suplimentul avea multe poze, conţinea biografia şi povestea lui de viaţă”, a adăugat Mihăiţă.

„Eu cum ies de aici?”

Starul era foarte slab, dar bine proporţionat, „o jumătate de om, un vrăjitor, un miracol” şi i se vedeau încă de atunci cicatricile de sub bărbie în urma multiplelor operaţii estetice, potrivit directorului Teatrului de Comedie.

La un moment dat, Mihăiţă s-a amuzat când l-a auzit pe Michael, întrebând pe cineva din anturajul său, în grădina Cotroceniului: „Eu cum ies de aici?”

„Era un miraj, o legendă, mă uitam la el şi nu-mi venea să cred că îl am în faţă pe idolul adolescenţilor. Tirajul suplimentului despre el s-a vândut ca pâinea caldă”, a subliniat Mihăiţă.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi categoria A MURIT MICHAEL.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 24 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 33 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 46 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°